Ihor Tsyganyk, un cunoscut jurnalist din Ucraina, a declarat recent că Mircea Lucescu se va retrage din fotbal la finalul sezonului viitor. Jurnalistul spune că este „99%” sigur de acest lucru, iar decizia vine în contextul în care antrenorul va împlini 78 de ani pe 29 iulie și mai are contract un an.

Mircea Lucescu se va retrage din fotbal. Sunt 99% sigur, spune jurnalistul din Ucraina

„Sunt 99% sigur că Mircea Lucescu se va retrage din fotbal la finalul sezonului. Mai are un an de contract și este ultima sa șansă să mai câștige un trofeu și să plece ca învingător.

Este fundamental să încheie sezonul cu un succes, altfel cariera sa se va încheia cu această pată.  Pentru Lucescu, și Conference League este un țel, dar trebuie să treacă de cele două tururi preliminare. Apoi va trebui să distribuie forțele pentru campionat și cupă”, a declarat Ihor Tsyganyk, conform sport.ua.

Potrivit sursei menționate, antrenorul român i-a anunțat pe conducătorii lui Dinamo Kiev că nu mai are de gând să rămână la formația din Ucraina și nici în fotbal.

Cine ar putea fi noul antrenor de la Dinamo Kiev?

De asemenea, jurnalistul a spus și cine ar putea fi noul antrenor. Acesta susține că viitorul antrenor principal va fi Oleksandr Shovkovskyi, fostul portar fiind propus chiar de Mircea Lucescu.

Ziaristul a mai spus că exista chiar posibilitatea unei plecări mai rapide, în cazul în care echipa nu va avea rezultate bune și va ieși rapid din lupta pentru titlu.

Mircea Lucescu este unul dintre cei mai mari antrenori de fotbal ai României

Mircea Lucescu este unul dintre cei mai mari antrenori de fotbal ai României şi, fără îndoială, şi-ar fi găsit cu uşurinţă o nouă echipă după declanşarea războiului din Ucraina. Antrenorul celor de la Dinamo Kiev a rămas însă ferm pe poziţii.

El a ales însă să rămână alături de elevii săi de la Dinamo Kiev şi a demonstrat că este important ca oamenii să fie uniţi, indiferent la ce greutăţi sunt supuşi.

Într-un interviu acordat Antena 3, Mircea Lucescu a explicat cum decurg antrenamentele şi meciurile echipei sale de fotbal şi ce se întâmplă când se aud sirenele ce anunţă un posibil atac cu rachete din partea armatei ruse.

„E ușor să fii om atunci când ai succes, e mult mai dificil atunci când toate lucrurile parcă sunt împotrivă. Era foarte important ca fotbalul să continue, în condiții foarte grele. Se joacă fără suporteri.

Televiziunea mai puțin participă, iar preocupările sunt altele, antrenamentul se întrerupe. În timpul jocului, meciul s-a întrerupt cu cinci minute înainte de final. S-a stat o oră, după care s-a revenit pe teren”, a spus Mircea Lucescu.