Neti Sandu este una dintre cele mai plăcute prezențe de la TV. Prezentatoarea rubricii Horoscop de la Pro TV a rememorat o întâmplare din trecutul său care a făcut-o să își dea seama că are un mare regret. Ea a vorbit, de curând, într-un interviu, despre niște aspecte mai puțin cunoscute despre viața ei.

Vedeta în vârstă de 62 de ani a ieșit recent dintr-o relație care a durat 10 ani. Neti Sandu a admis că momentul nu a fost tocmai unul ușor. Ea a recunoscut că a avut nevoie de terapie, pentru a depăși perioada grea.

„Regret că am stat prea mult în suferință, înainte să mă duc la terapie. M-am dus prea târziu. Abia după ce am fost la terapie, am reușit să înțeleg ce se întâmplă în interiorul meu.

Mi-a răspuns la foarte multe chestii la care nu avea cine să-mi dea răspunsul și lucrurile s-au revelat de la sine, în timpul terapiei și după, iar pe altele le-am aflat pentru că am lucrat în terapie”, a spus Neti Sandu pentru okmagazine.

Neti Sandu are o pasiune pentru haine

Neti Sandu a mai vorbit și despre micile ei pasiuni, pe care lumea nu le știe. Ea a recunoscut că hainele pe care le poartă îi dau o stare anume sau îi amintesc de anumite persoane.

„Îmi plac și hainele care îmi dau o stare pe care poate n-am de unde să o iau în acel moment. Faptul că-mi aleg o bluză cu flori îmi aduce aminte de bunica, de rochiile ei cu flori, dacă port ceva cu forme geometrice, carouri, îmi aduce aminte de mama, care purta acest gen. Și multe alte combinații care îmi aduc aminte de un personaj de film, de exemplu, și îmi dau starea aia. Mie hainele pe care le port îmi dau o stare anume”, a mai spus vedeta PRO TV, pentru aceeași sursă.

Cât și-a programat momentele în viață în funcție de ce prevesteau astrele

Întrebată dacă după divorț, ar mai fi tentată de căsnicie, Neti Sandu a dat un răspuns categoric.

„Da, pentru că așa era mentalitatea de atunci. La momentul acela așa erau lucrurile, căsătoria era un „must have”, a dezvăluit aceasta.

Ea a comentat și dacă au existat momente în viață pe care le-a programat în funcție de ce prevesteau astrele?

„Nu am făcut asta. Pot spune că am încercat să evit lucrurile care erau plantate chiar în timpul unei perioade de cuadratură sau de Mercur retrograd. De programat niciodată, soarta le programează mult mai bine decât aș face-o eu”, a mai spus vedeta de la PRO TV.