Anunț trist în România! A murit unul dintre marii artiști de muzică populară

doliu

SURSA FOTO: Dreamstime

Doliu imens în lumea muzicii populare! O figură marcantă a acestui gen muzical s-a stins din viață. Avea doar 65 de ani, transmite într-un mesaj plin de tristețe Ansamblul "Ciprian Porumbescu".

Dirijorul Viorel Leancă a încetat din viață

Dirijorul Ansamblului Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu”, Viorel Leancă, s-a stins din viaţă, duminică, la vârsta de 70 de ani, au anunţat reprezentanţii orchestrei. Leancă a fost o personalitate importantă în lumea muzicii populare românești și a contribuit semnificativ la promovarea și dezvoltarea acestui gen muzical.

„Astăzi, Ansamblul pe care l-a iubit atât de mult, a îmbrăcat peste straiul popular haine cernite. Maestrul a plecat dintre noi, în toamna vieţii, la Ceruri, acolo unde se spune că nu există lacrimi şi dor sau suspine, lăsând în urmă scrierile sale muzicale, un adevărat tezaur al folclorului bucovinean şi nu numai. Prin amprenta sa creatoare pusă pe destinele numeroşilor artişti, a strâns de-a lungul timpului ropote de aplauze la scenă deschisă.

Astăzi părăseşte această lume, lăsând tristeţe şi regrete în sufletele celor care l-au cunoscut, dar şi muzica pe care a iubit-o mai mult decât oricare alt lucru şi care va rămâne întru veşnicia timpului aici, pe pământ”, se arată în mesajul transmis pe Facebook de Ansamblul „Ciprian Porumbescu”.

Dirijorul Viorel Leancă. SURSA FOTO: Facebook

Leancă, împreună cu ansamblul pe care îl conducea, a colaborat, de-a lungul carierei, cu numeroşi artişti de muzică populară, printre care Sofia Vicoveanca, Irina Loghin, Mioara Velicu, Daniela Condurache sau Laura Lavric.

Muzica populară a pierdut un alt artist

Recent, muzica populară a mai pierdut un mare cântăreț. Artistul Jull Nicu, Iulian Niculae pe numele său real, a murit la doar 53 de ani. El a pierdut lupta cu cancerul pancreatic.

Cântărețul de muzică populară Marian Hagiu a dat detalii despre boala de care suferea Jull Nicu şi care l-a răpus la finalul lunii august. Acesta nu ar fi vrut să închidă ochii, înainte de a-și vedea nepoțica.

„Este o durere foarte mare! El a suferit foarte mult, a așteptat într-un fel să i se nască nepoțica, asta a fost dorința lui, să o cunoască, să o țină în brațe. Numai că, din păcate, boala lui se agravase foarte mult, era căzut la pat, s-a chinuit foarte mult.

Înainte să nască nora, el a avut o rugăminte, familia a vrut ca noi să devenim nașii lor. Când am ajuns la el, vreau să spun că se izolase de un an, nu mai voia să vadă pe nimeni, am rămas șocat că a vrut să mă vadă pe mine”, a declarat Marian Hagiu pentru Star Popular.