Irina Loghin, celebra artistă română, a reacționat cu fermitate la zvonurile despre moartea prietenei sale Maria Ciobanu. Deși au fost percepute ca rivale de-a lungul anilor, Irina Loghin și Maria Ciobanu au demonstrat că adevărata prietenie poate depăși prejudecățile. Cele două artiste, cu o carieră strălucită, s-au sprijinit mereu una pe cealaltă.
Irina Loghin, în vârstă de 85 de ani, și Maria Ciobanu, de 87 de ani, sunt două dintre cele mai cunoscute voci ale României. Deși s-a spus adesea că între ele există o rivalitate, în realitate, cele două artiste au o prietenie profundă și de lungă durată.
După ce Maria s-a întors recent din America, Irina Loghin a fost nespus de bucuroasă. „De-abia aștept să o revăd”, a declarat Irina pentru Click!, subliniind dorința de a relua discuțiile și amintirile de odinioară.
Eu și Maria suntem prietene de-o viață, spune clar Irina Loghin
Întâlnirea dintre Irina Loghin și Maria Ciobanu va fi încărcată de emoție, având în vedere că Maria s-a întors în țară după o absență de cinci ani. Irina a povestit despre legătura lor:
„Eu și Maria suntem prietene de-o viață, am făcut turnee împreună, ne mai sfătuim. Mă mai sună din America, unde locuiește de peste 20 de ani.”
De asemenea, Irina a menționat că Ionuț, fiul Mariei, i-a promis că va organiza o întâlnire între cele două artiste.
„De-abia aștept să o revăd, mi-a promis Ionuț, fiul ei, că ori o aduce pe ea la mine, la o cafea, ori mă duce pe mine la ea cu mașina.”
Artista aduce în discuție și faptul că Maria și Ionuț sunt supărați din cauza acestor știri false referitoare la starea de sănătate a Mariei, sau mai rău, unele scriu că a murit.
„Maria și Ionuț sunt însă cam supărați că se tot scrie despre ea, pe Internet, că e pe moarte sau, mai rău, că deja a murit. Dar, vai, și de mine de câte ori nu s-a zis că am murit! Acum vreo două săptămâni, unii deja m-au pus în coșciug, la cimitir!”, a adăugat Irina Loghin.
Mi s-a folosit vocea, cu ajutorul inteligenței artificiale
Irina Loghin nu se limitează doar la a-și apăra prietena; artista a decis să ia măsuri împotriva răutăților care circulă despre ea și Maria. Astfel, cu ajutorul unui avocat, Irina a început o campanie împotriva celor care induc lumea în eroare.
„Am vorbit cu un avocat, ca să văd cine tot dă astfel de știri, ba că eu și Maria Ciobanu am murit, ba că eu fac reclamă la tot felul de produse medicale. Recent, cu ajutorul inteligenței artificiale, mi-au folosit vocea, pentru un spot publicitar.”, a declarat artista.
Irina a continuat să explice cum, prin aceste manevre, i s-a copiat vocea pentru a fi folosită într-un spot publicitar mincinos.
„Mi-au copiat atât de bine vocea, ceva extraordinar, numai că acolo vorbeam fără pauză și clar părea ceva în neregulă, în rest, totul perfect. Mi-au luat și imaginea de la „Dincolo de aparențe”, unde eram îmbrăcată într-un taior.
Acolo, în spotul publicitar, spuneam cum că am suferit cu vezica urinară, că făceam pe mine, că foloseam pamperși și că, după ce am luat acel medicament, m-am făcut brusc bine.
Mă tot sună lumea să mă întrebe ce-i cu acest tratament, bietele femei chiar cred că le face bine. Dar, de fapt, mi s-a folosit vocea, cu ajutorul inteligenței artificiale, ceea ce nu e deloc corect, voi acționa!”, a spus consacrata artistă.
Ionuț Dolănescu a luat și el atitudine
La rândul său, Ionuț Dolănescu a răspuns cu fermitate zvonurilor despre moartea mamei sale.
„Aș dori să subliniez că mama este bine și sănătoasă, mulțumim Domnului că are mintea întreagă, este lucidă, are 87 de ani, nu sunt puțini ani. Este strigător la cer să se anunțe moartea Mariei Ciobanu, nu sunt de acord cu aceste zvonuri, care induc publicul în eroare. Ea va mai rămâne în România.”
În plus, Ionuț a menționat planurile de viitor ale mamei sale, fără a preciza o dată exactă pentru întoarcerea sa în America.
„Nu știu când se va întoarce în America, recent a venit sora mea din Los Angeles, cred că a vrut să o ia pe mama înapoi, săptămâna viitoare vor decide ce și cum.”
De asemenea, a menționat că el însuși va pleca în Statele Unite în luna noiembrie.
„În luna noiembrie voi pleca și eu peste Ocean, sunt și cetățean american, dețin acolo și o proprietate”.
O poveste de dragoste ratată
Într-un alt context, Dragoș Dolănescu, fratele lui Ionuț, a povestit despre cum Irina Loghin și Maria Ciobanu au fost aproape să devină cuscre.
„Ionuț Dolănescu, fiul Mariei Ciobanu și al lui Ion Dolănescu, și Irinuca, fiica Irinei Loghin, s-au iubit mult. Ea era foarte cuminte, deșteaptă, frumoasă, au vorbit și despre nuntă.
Numai că Ionuț s-a îndrăgostit brusc, într-un turneu, de Maria, cea care de fapt avea să îi devină prima soție. Iar în timpul căsătoriei cu Maria, Ionuț a prins drag de Doinița, actuala soție, cu care are trei copii”.