Așadar, Cornel Dinu a relatat momentul în care a încercat să o protejeze pe partenera lui Ion Iliescu. Fostul mare jucător al echipei Dinamo a scris că fostul președinte al României l-a rugat să o ducă pe Nina Iliescu într-un loc sigur, astfel încât aceasta să nu fie rănită.
Un soldat, împuşcat chiar în faţa lor, după o rafală de mitralieră
„Doamna Nina Iliescu mi-a făcut o impresie puternică de la început. Foarte sigură pe ea, nu lăsa să se vadă nici o urmă de teamă. Femeie adevărată, încercată și trecută alături de Ionel prin atâtea și până atunci”, a povestit Cornel Dinu în cartea autobiografică „Jucând cu destinul”, conform EVZ.
Mai apoi, fostul mare jucătorul a vorbit despre un moment în care un soldat a fost împușcat chiar în fața lui.
„Preocupat, Ion Iliescu mi-a sugerat că ar fi mai bine dacă aș reuși să plec cu soția sa și prietena acesteia într-un loc mai liniștit. În șir indian, cu un soldat cu mitraliera în mână, eu după el și doamnele în spatele meu, am început să coborâm pe scara de serviciu a turnului.
Era întuneric peste tot. La etajul al șaselea, soldatul a avut inspirația nefastă să deschidă ușa dinspre coridor. O rafală de mitralieră a izbucnit imediat, lovindu-l în mandibulă, dar și trecând pe lângă noi. Ne-am continuat drumul după ce l-am pansat la maxilar pe soldat cu batista mea”, a relatat Cornel Dinu.
Nina Iliescu nu dorea o intervenție din partea rușilor
Cornel Dinu a vorbit apoi despre un moment în care Nina Iliescu și-a exprimat clar părerea despre o posibilă intervenție a rușilor în România.
„Singurul imperturbabil, stăpân pe el și controlând acele momente, era Ion Iliescu. În jurul a cinci dimineața, după ce se anunțase că rușii au recunoscut primii proclamația Frontul Salvării Naționale. Ion Iliescu a vorbit la telefon cu consulul lor.
În rusește, la fel ca și Petre Roman, după el. Concluzia împărtășită era clară: „Rușii pot interveni să asigure ordinea, în două ore, dar sper să ne descurcăm singuri, prin armată, nedorind să se interpreteze în mediile internaționale ca un amestec în treburile interne”… Imediat, n-am să uit niciodată, s-a auzit glasul doamnei Iliescu: „Ionele, orice, numai să nu vină rușii”, a scris Cornel Dinu, potrivit sursei menționate.
Cornel Dinu și Nina Iliescu au avut parte de un alt moment cumplit
Potrivit informațiilor oferite de Cornel Dinu, un alt moment cumplit a urmat chiar înainte de Crăciun, când au auzit focuri de armă.
„Era prânzul zilei de sâmbătă 23 decembrie. Totul era pregătit acasă pentru Crăciun. Dar nimeni nu s-a atins de mâncare. Doar apă și cafele. Priveam la televizor revoluția ce continua în direct. Doamna Iliescu mai vorbea din când în când cu „Ionel” la telefon (…) Spre seară au trecut câteva mașini dubioase pe strada noastră (…) Imediat a căzut și telefonul. Ciudat, am căzut pe gânduri.
Am ieșit pe stradă și l-am anunțat pe Ion Iliescu. De la telefonul public de lângă benzinărie. Din podul liceului Caragiale se trăgea. Răspundeau revoluționarii ascunși printre blocuri și câțiva militari. În dimineața următoare ne-am întâlnit cu două mașini pline de parașutiști conduși de Jerbas, pe o stradă laterală din Floreasca. Au preluat-o pe doamna Nina Iliescu și eu am ajuns acasă. Am dormit până a doua zi spre prânz, buștean”, a conchis Cornel Dinu.