Sunt capabile sursele americane de petrol şi gaze să suplinească livrările Gazprom? Trebuie îndeplinită o condiție

Fostul ambasador al SUA la Bucureşti a declarat că sursele americane de producţie de petrol şi gaze sunt capabile să suplinească livrările Gazprom, în cazul în care producţia ar creşte în SUA, lucru pe care îl consideră posibil, în cazul în care ar fi îndeplinită o condiție.

De asemenea, Adrian Zuckerman a spus că războiul din Ucraina trebuie oprit, iar statele europene să vorbească pe o singură voce, pentru că orice ezitare nu poate duce decât la tot mai multe victime în rândul oamenilor nevinovaţi şi la prelungirea războiului.

„Această bătălie nu este una care să fie câştigată de Rusia. Trebuie să fie câştigată de Ucraina. Miza nu este doar Ucraina. Ucraina reprezintă democraţie şi reprezintă toate valorile Occidentului. Dacă Ucraina pierde, va fi foarte rău pentru toate democraţiile europene, dar şi pentru restul lumii.

Cea mai mare minciună pe care o aud acum este că războiul a fost provocat de Biden sau de Zelenski sau de faptul că NATO s-a apropiat prea mult de Rusia. Este o minciună ordinară. Adevărul, în opinia mea, este că lui Putin i-a fost frică să nu piardă Belarusul, care acum un an a încercat să fie liber şi democrat, iar ruşii au intrat acolo că să prevină acest lucru.

De partea cealaltă avem Georgia unde situaţia e aceeaşi, plus succesul Ucrainei, care demonstrează întregii lumi că oamenii nu vor să trăiască subjugaţi de un dictator şi un criminal ca Putin. Asta a provocat războiul!”, a spus Adrian Zuckerman la Aleph News.

Zuckerman subliniază că viața sub comunism este groaznică

De asemenea, fostul ambasador al SUA la București a subliniat faptul că oamenii mai tineri din România nu ştiu cum a fost viaţă sub comunism.

„Oamenii mai tineri din România nu ştiu cum a fost viaţă sub comunism. A fost groaznic. Chiar dacă Putin nu este un ideolog comunist, el s-a născut în comunism, a trăit în comunism, este fost agent KGB, fost şef KGB din Germania de Est – care a chinuit oamenii de acolo – şi vrea să facă acelaşi lucru în Rusia acum şi peste tot.

Noi spunem NU acestei invazii; Putin poate să-i spună cum doreşte, dar este un RĂZBOI împotriva unei ţări independente şi democratice. Europa nu poate să spună altceva în afară de NU. Putin a spus deja: întră în Moldova, intră în Lituania pe care ameninţat-o deja acum câteva zile, intră şi în statele baltice – a ameninţat Suedia şi Norvegia – cineva trebuie să spună NU!

Iar acest cineva trebuie să fie toate statele europene. Să vorbească o singură voce şi să nu existe state ezitante, sau unele chiar de partea Rusiei. Să nu mai dea speranţe lui Putin, pentru că asta nu cauzează decât moarte în rândul oamenilor nevinovaţi, determina prelungirea războiului”, a mai afirmat Adrian Zuckerman.

România se va bucura şi ea de petrolul sau gazele din SUA şi va scăpa de influenţa Rusiei

„Eu cred că sursele americane de producţie de petrol şi de gaze sunt capabile să suplinească resursele livrate de Gazprom, dacă producţia ar creşte în SUA şi e posibil să crească. Acum un an şi jumătate, când s-a schimbat administraţia, au fost oprite câteva proiecte şi nicio conducta nouă nu a fost aprobată.

Iar licenţele de forare au fost refuzate multor companii. Nu îmi este clar motivul, nu ştiu care e politică. Dacă ar da drumul la aceste lucruri, America ar putea produce suficient petrol şi gaze într-un mod mult mai ecologic şi curat decât se face în Rusia, China, Iran sau Venezuela”, a completat Adrian Zuckerman.