Vestea momentului în România. Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) anunță că o nouă tranşă de 250 de lei urmează să intre pe cardurile sociale oferite prin programul ”Sprijiin pentru România”.
Cea mai bună veste la nivel național. Intră pe card o nouă tranșă de 250 de lei prin programul ”Sprijiin pentru România”. Anunțul a fost făcut de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).
Sursa citată anunță că în cursul zilei de vineri a fost încărcată o nouă tranşă de 250 de lei pe cardurile sociale oferite prin programul ”Sprijiin pentru România”. În ceea ce privește valoarea totală a tranşei II, aceasta se ridică la aproape 600 de milioane de lei, arată sursa citată.
Referitor la numărul beneficiarilor, în jur de 2,4 milioane de români urmează să primească banii, conform anunțului făcut de Marcel Boloș.
Ministrul a mai precizat și că începând cu săptămâna viitoare, beneficiarii vor putea să utilizeze și suma pe care au primit-o. Beneficiarii noi care nu au încă aceste carduri urmează să le primească în timp scurt, a mai adăugat el.
Marcel Boloș, despre a doua tranșă de 250 de lei
„După eforturi susţinute din partea echipei şi o analiză riguroasă asupra a tot ce a însemnat prima tranşă, iată că reuşim să livrăm cei 250 de lei aferenţi tranşei II mai repede decât anunţasem. Astăzi am efectuat plăţile pentru cei care au carduri deja şi sunt în continuare eligibili. În total, această tranşă va ajunge la aproximativ 2,4 milioane de români şi se ridică la aproape 600 de milioane de lei, bani europeni pentru alimente şi mese calde.
Aşadar, de săptămâna viitoare beneficiarii vor putea utiliza suma. Zilele acestea ne coordonăm cu reprezentanţii emitenţilor de carduri şi ai Poştei pentru ca şi noii beneficiari eligibili să aibă cardurile cât mai repede posibil”, a transmis ministrul Marcel Boloş.
Menționăm faptul că până la jumătatea lunii septembrie va continua emiterea și distribuirea cardurile pentru categoriile de beneficiari care au devenit eligibili după momentul acordării primei tranşe sau care au fost omişi din aceasta, însumând aproximativ 91.000 de persoane.
„Pentru aceştia, încărcarea aferentă tranşei II se va face până la 23 septembrie. O posibilă excepţie ar putea surveni în cazul persoanelor care nu au fost găsite la domiciliu pentru a li se înmâna cardul sau care nu au răspuns avizării reprezentanţilor Companiei Naţionale Poşta Română, însă nu există riscul ca vreunul dintre beneficiarii eligibili să nu primească acest sprijin”, a precizat sursa citată.
Cine primește voucherele sociale de 250 de lei?
Amintim faptul că există mai multe categorii sociale care beneficiază de aceste vouchere sociale. Printre ele se numără pensionarii care au pensii până în 1.500 de lei, dar și familiile monoparentale cu venituri nete lunare mai mici sau egale cu 600 de lei.
Voucherele sociale se acordă și persoanelor fără adăpost, dar și persoanelor încadrate cu handicap, care nu au venituri nete lunare propri mai mari de 1.500 de lei.
„Cine primeşte voucherele sociale:
a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
c) Familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
f) Persoanele fără adăpost, aşa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare”, mai arată Ministerul.
Cum sunt acordate voucherele sociale?
Sursa citată le reamintește beneficiarilor că voucherele în valoare de 250 de lei se încarcă o dată la două luni, până la finalul anului, iar aceste sume sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor.
Astfel, dacă tranşa IV este încărcată în decembrie 2022, ea poate fi utilizată până în decembrie 2023. În momentul în care sunt distribuite, voucherele ajung la beneficiari alături de scrisori cu instrucțiuni, codul pin, dar și detalii despre magazinele unde pot fi utilizate și un număr de telefon pentru cazurile în sunt probleme.
Menționăm faptul că aceste carduri pot fi folosite doar de către beneficiari, iar în cazuri excepţionale, în care beneficiarul nu se poate deplasa la operatorii economici pentru a utiliza ajutorul, acesta poate încredinţa tichetele unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate.