Klaus Iohannis a primit cea de a două doză de vaccin anti-covid, vineri. Anunțul a fost făcut de Administrația Prezidențială. Cum se simte șeful statului după cea de a doua doză de ser?
Klaus Iohannis s-a vaccinat vineri dimineață cu a doua doză de ser anti-COVID-19, iar potrivit Administrației Prezidențiale, șeful statului se simte foarte bine.
„Preşedintele României s-a vaccinat, se simte foarte bine”, a precizat Administraţia Prezidenţială, vineri, la solicitarea Agerpres.
De menționat este faptul că șeful statului s-a vaccinat public anti-COVID-19, pe 15 ianuarie, cu prima doză, la centrul de imunizare din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”.
Cu ce tip de ser s-a vaccinat Klaus Iohannis
Klaus Iohannis s-a vaccinat cu serul produs de Pfizer. De menționat este faptul că în prezent, cei mai mulți români au fost vaccinați atât cu vaccinul produs de Pfizer.
În România însă a ajuns și vaccinul Moderna. Ambele vaccinuri utilizează tehnologia ce se bazează pe ARN mesager. Acest tip de vaccin învață corpul să creeze anticorpii necesari în lupta cu virusul. Anticorpii sunt pregătiți să lupte cu virusul real atunci când persoana vaccinată este expusă la infecția cu SARS-CoV-2. ARN-ul mesager pătrunde în celulele umane, unde transmite informația necesară producerii proteinelor proprii virale, față de care, ulterior, se vor dezvolta anticorpii.
Fragmentele de ARN mesager sunt deteriorate de enzimele proprii celulelor umane într-un interval de până la 5-7 zile și nu influențează în vreun fel ADN-ul celular, având în vedere că nu pătrund în nucleu.
În ceea ce privește eficacitatea celor două vaccinuri, se pare că este aproximativ aceeași. Vaccinul BioNTech Pfizer (Comirnaty) are o eficacitate de 95% în prevenirea bolii COVID-19, în timp ce vaccinul Moderna are eficacitate de 94.1%.
Pentru niciunul dintre vaccinuri nu se poate spune încă măsura în care previn și infecția asimptomatică cu virusul SARS-CoV-2. Protecția pe termen lung nu poate fi cunoscută cu exactitate până în prezent pentru vreunul dintre vaccinurile aprobate de EMA, se arată pe platforma de vaccinare.