Furnizorii de servicii de acces la internet trebuie să includă în contractele încheiate cu utilizatorii finali informații cu privire la calitatea serviciilor de acces la internet furnizate, raportate la condițiile reale de utilizare a acestora.
Conform unui ghid specific elaborat de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, furnizorii de servicii de acces la internet au obligaţia de a preciza în contracte valorile unor indicatori tehnici de calitate.
În cazul serviciului de acces la internet furnizat prin reţele fixe:
- viteza minimă de transfer al datelor;
- viteza de transfer al datelor disponibilă în mod normal;
- viteza maximă de transfer al datelor şi viteza promovată de transfer al datelor (cea pe care furnizorul o utilizează în informările cu scop comercial)
În cazul serviciului de acces la internet furnizat prin reţele mobile:
- viteza maximă estimată de transfer al datelor;
- viteza promovată de transfer al datelor.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 8 din Decizia nr. 1112/2017, pentru a asigura posibilitatea de evaluare a calității serviciului oferit, informațiile pe care furnizorii de servicii de acces la internet trebuie să le includă în contracte despre viteze vor fi însoțite de următoarele explicații:
- descrierea condițiilor în care se pot obține vitezele indicate, în cazul serviciilor de acces la internet prin rețele fixe;
- descrierea metodologiei de determinare a vitezei maxime estimate de transfer al datelor și a factorilor care influențează obținerea vitezei maxime estimate de transfer al datelor, în cazul serviciilor de acces la internet prin rețele mobile.
Nu în ultimul rând, furnizorii trebuie să includă în contracte și procedura pe care consumatorii o pot urma pentru a măsura performanța reală a serviciului de acces la internet și pentru a constata diferențele menționate anterior și de a solicita despăgubiri.
ANCOM pune la dispoziția publicului platforma informatică Netograf, care cuprinde o serie de aplicații (o aplicație web, aplicații destinate terminalelor fixe pentru Windows și MAC OS și aplicații destinate terminalelor mobile pentru Android și iOS) menite să ofere utilizatorilor posibilitatea de a măsura și evalua parametrii de calitate tehnici pentru serviciul de acces la internet.
Prin intermediul platformei Netograf se realizează testarea calității serviciului de acces la internet prin măsurarea conexiunii existente între echipamentul terminal al utilizatorului final și un server de test aflat într-un nod de tip internet interexchange, aflat în București, determinânduse astfel valorile parametrilor de calitate măsurați.