Avertisment important al prepedintelui ANSVSA, Robert Chioveanu, care a transmis recent că noi măsuri de relaxare vor fi luate în momentul în care numărul de infectări zilnice o să scadă la 100 pe zi.
Autorităţile iau în calcul o nouă etapă de relaxare, care să includă organizarea de evenimente în interior, în momentul în care numărul de cazuri noi de COVID-19 va ajunge în jur de 100, a afirmat luni preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Robert Chioveanu.
„În funcţie de numărul de cazuri care vor fi la nivel naţional – şi aţi văzut că sunt raportate zilnic – în momentul când o să avem undeva la 100 de cazuri o să ne gândim să dăm drumul la partea a doua, la evenimentele în interior şi la evenimentele, după aceea, gen saloane de nunţi, botezuri şi alte evenimente care se pot face. Dacă aveţi terasă, puteţi să faceţi un eveniment şi de 200 de persoane dacă respectaţi distanţarea”, a menţionat Robert Chioveanu, la dezbaterea online ‘Prevenţie vs. Sancţiune! Consiliere vs. Control!’, la care au participat mai mulţi antreprenori, organizată de Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali (COAL).
Preşedintele ANSVSA a subliniat că au fost aplicate sancţiuni „acolo unde s-a văzut un dispreţ faţă de lege, o aglomerare, acolo unde într-adevăr nimeni nu respecta absolut nimic, nu se făcea un triaj epidemiologic, nu se făcea o termometrie, nu se făcea o rezervare înainte”.
„Veneau mulţi buluc şi se adunau 500 de persoane, acolo într-adevăr am sancţionat. Dacă dumneavoastră aveţi un eveniment de 60, 80, 100 de persoane, terasă, patru persoane la masă. Aveţi un cort deasupra – o alternativă pentru momentul ploii – nu este nimeni împotrivă atât timp cât respectaţi regulile”, a răspuns Robert Chioveanu, la întrebări adresate de unii antreprenori.
Acesta a subliniat că, împreună cu Poliţia, cu Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), a intensificat controalele. „Acolo unde a existat un dispreţ faţă de lege am început să aplicăm sancţiuni”, a menţionat preşedintele ANSVSA.
„Am pus patru persoane la masă şi oricâţi membrii ai familiei. Mulţi dintre băieţii deştepţi făceau şi un lucru foarte interesant: dădeau declaraţii că sunt toţi membri ai aceleiaşi familii, 18-20 de ani, se aşezau la un club, dădeau declaraţii că: ‘Noi suntem toţi din aceeaşi familie. Şi erau 12-14 toţi, erau şi rude între ei. Bineînţeles că ne-am dus cu Poliţia, am legitimat, au dat declaraţii false, le-am făcut dosare, i-am dus la Poliţie. Nici aşa, să ai un dispreţ total faţă de lege”, a mai spus Robert Chioveanu.
Acesta a subliniat că, din ceea ce a observat, marea majoritate a operatorilor respectă regulile şi „toţi au fost conştienţi în business”, dar există şi o mică marte „pe care nu îi interesează nici instituţiile statului, nici controlul”.
„Din câte am văzut, marea majoritate a operatorilor respectă regulile şi toţi au fost conştienţi în business, dar există şi o mică parte, pot să spun, pe care nu îi interesează nici instituţiile statului, nici controlul, că au ei prieteni, că vezi Doamne, ştiu ei să facă business, că îl cunosc pe ălă, că îl cunosc pe ălălalt. Lucrul ăsta nu se mai poate. Aici este vorba şi de sănătate publică şi de siguranţa alimentară şi de sănătate publică. Lucrurile astea trebuie să fie foarte clare pentru toţi pentru că, atunci când noi, ca instituţie, garantăm că lucrul X sau unitatea Y din parcul Z este deschisă, înseamnă că este o unitate sigură. (…) Nu pot să meargă în locuri unde există un risc, unde se pot infecta: familia, copii şi toţi ceilalţi care merg acolo. De aceea, rolul nostru a fost unul foarte mare în toată această perioadă. Am avut foarte multe dezbateri şi întâlniri de la oameni de business, gen domnul Murad de la Mamaia până la Dragoş Petrescu de la HORA şi alţii, care au venit, ne-am aşezat la masă şi le spuneam de ce nu putem să dăm drumul la toate tipurile de activităţi odată. Aţi văzut şi modelul Greciei care într-o primă fază au deschis graniţele şi după o săptămână şi jumătate şi-au dat seama că nu pot face faţă la număr mare de cazuri care au venit şi au închis graniţa cu Serbia, cu Macedonia şi cu Muntenegru”