Anunţul care a aruncat în aer Europa: Se vede finalul pandemiei! Se lucrează deja la foc continuu

Europa

Anunţul care a aruncat în aer de bucurie sute de milioane de europeni! Livrarea de vaccinuri este accelerată și acest lucru permite Europei să vadă "lumina de la capătul tunelului", în ciuda celui de-al "treilea val" al pandemiei, anunță comisarul european pentru Piaţa Internă. Astfel, Europa avansează din ce în ce mai mult în lupta împotriva pandemiei.

Livrearea de vaccinuri este accelerată și acest lucru permite Europei să vadă „lumina de la capătul tunelului”, în ciuda celui de-al „treilea val” al pandemiei, a anunțat duminică într-o emisiune televizată comisarul european pentru Piaţa Internă, Thierry Breton, relatează AFP.

„Avem acum 52 de uzine care lucrează 24 de ore din 24, şapte zile din şapte în Europa pentru a produce” vaccinuri împotriva COVID-19, a subliniat comisarul european, în cadrul emisiunii Grand Jury, difuzată pe posturile RTL-Le Figaro-LCI.

„Avem capacitatea de a produce şi livra pentru concetăţenii noştri europeni cele 360 de milioane de doze prevăzute până la finele trimestrului doi şi cele 420 de milioane necesare pentru a începe să vorbim despre acea imunitatea colectivă şi a o atinge” la jumătatea lunii iulie, a adăugat Breton.

Europa, tot mai aproape de sfărșitul pandemiei

Thierry Breton a susţinut şi în cursul săptămânii trecute că Europa ar putea ajunge la imunitatea colectivă până pe 14 iulie, relatează AFP.

„Lumina de la capătul tunelului se vede”, a insistat comisarul european, care a mai apreciat că „mai e nevoie de câteva săptămâni pentru a limita propagarea virusului şi în acelaşi timp să se vaccineze foarte substanţial”.

El a atenţionat că va trebui să se „treacă la o viteză superioară”, asigurând însă în acelaşi timp că „acum ştim că este posibil să facem acest lucru” în plan industrial.

Comisarul european a reiterat în emisiune poziţia Comisiei în ce priveşte livrările de vaccin AstraZeneca, aflate în centrul unui diferend Londra-Bruxelles, spunând că „atât timp când AstraZeneca nu-şi îndeplineşte obligaţiile (faţă de UE), tot ce este produs pe teritoriul european este destinat europenilor”.

Marea Britanie „total dependentă de UE”

UE bănuieşte că laboratorul suedezo-britanic a avantajat Regatul Unit, în detrimentul blocului comunitar, menţionează France Presse.

Thierry Breton a mai susţinut, în acest context, că „britanicii sunt incapabili să-şi desfăşoare singuri politica de vaccinare” şi sunt „total dependenţi de UE”, care au livrat Regatului Unit „20 de milioane de doze pentru a-i ajuta pe britanici”, în timp ce Marea Britanie nu a produs „decât 10 milioane”.

El a mai apreciat că guvernul lui Boris Johnson se confruntă cu o „problemă” de stocuri pentru administrarea celei de-a doua doze, explicând că, la fel ca în „fabula ‘Greierele şi furnica’, în loc să păstreze doza a doua, britanicii au preferat să o dea tuturor, fără rezerve”.