Anunțul care bagă SPAIMA în PSD: întâlnire de TAINĂ cu zeci de primari social-democraţi

În plin scandal intern în PSD, Victor Ponta, se întâlneşte cu zeci de aleşi locali social-democraţi. Fondatorul partidului Pro România, fost premier al României în perioada 2012-2015, se află în această seară la Timişoara.

Potrivit unor surse politice, citate de stiripesurse.ro, Victor Ponta a ajuns la Timişoara cu avionul, marţi seara, la ora 18.00. Fostul premier a mers direct la un restaurant cunoscut din oraş, unde s-a întâlnit cu mai multe persoane. La întâlnire sunt prezente 28 de persoane, dintre care 20 de primari PSD din Timiş, doi consilieri municipali PSD şi un consilier judeţean.

Filiala PSD Timiş i s-a opus vehement lui Liviu Dragnea în conflictul din vara anului 2017 cu fostul premier Sorin Grindeanu. Grindeanu, pe atunci preşedinte PSD Timiş, era susţinut de toţi aleşii locali din judeţ şi aproape de toţi parlamentarii PSD de Timiş.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că primul Guvern în 2012 a fost făcut de Victor Ponta cu George Maior.

„Maior nu avea de ce să se dea bine cu noua Putere, pentru că Maior îl avea pe Ponta. Toate guvernele erau făcute cu viza lui Maior. Primul Guvern în 2012 a fost făcut de Ponta cu Maior. Aici nu sunt dubii. În ziua moţiunii, când a trecut moţiunea şi a picat Guvernul Ungureanu, Crin (Antonescu) cu mine, cu Victor Ponta, cu Radu Stroe, sau cred că (Eduard) Hellvig era, Daniel Constantin am convenit să ne vedem la Victor Ponta acasă, la ora 8 seara, după ce Ponta se duce la Cotroceni şi ia firmanul de la Băsescu, ca să discutăm despre componenţa noului Guvern. M-a sunat când mergea spre Cotroceni şi m-a rugat să zic şi eu în seara respectivă să nu facem Guvernul seara. Sigur că am fost contrariat. De ce să nu îl facem? ‘Pentru că suntem obosiţi’. Dar stai, că nu dăm cu sapa. Toată lumea aşteaptă să discutăm despre noul Guvern pentru că mai sunt 10 zile. Ne-am întâlnit şi ne-am întâlnit degeaba în seara aia. Eram şi eu şi Crin contrariaţi. A doua zi dimineaţă ei doi au plecat undeva în nord, după-amiază m-a sunat Crin şi mi-a zis că dimineaţă, când s-au văzut la elicopter, Victor Ponta i-a arătat propunerile pentru noul Guvern, Crin rămânând blocat, pentru că seara spusese că nu putem să discutăm despre noul Guvern pentru că suntem obosiţi şi dimineaţă la 7,00 a venit cu lista”, a spus Dragnea la Antena 3.

El a adăugat că după câteva zile Victor Ponta i-a spus că a discutat cu George Maior despre Guvern şi că „trebuie să înţelegem că sunt nişte constrângeri”.

„Ca să mă convingă, l-a sunat pe Maior şi mi l-a dat la telefon, care mi-a zis că trebuie să înţeleg că Guvernul trebuie făcut aşa, după alegerile din toamnă o să intervină partidele şi atunci fac partidele, dar până atunci… A fost o discuţie suprarealistă, pe care am şi închis-o, nu am lungit foarte mult, pentru că era un şoc pentru mine să port discuţia aia. (…) Eu văd de câteva luni bune că şi Ponta şi Maior se dezic de Kovesi. Păi, iertaţi-mă! Maior a discutat cu Băsescu şi i-au dat numele în plic lui Ponta, care mi le-a arătat şi mie scrise pe o hârtie. Maior nu avea niciun fel de problemă cu tot ce însemna PSD atâta timp cât Victor Ponta a fost preşedinte (de partid) şi prim-ministru”, a afirmat Dragnea.