USR PLUS este decis să dea jos Guvernul condus de Florin Cîţu!
USR PLUS e gata să dea mâna cu AUR pentru o nouă moţiune de cenzură
Ionuţ Moşteanu, liderul grupului USR PLUS din Camera Deputaţilor şi purtător de cuvânt al formaţiunii politice, a dat asigurări că USR PLUS va depune o nouă moţiune de cenzură, în cazul în care CCR va decide că procedura depunerii moţiunii care este deja în Parlament este neconstituţională.
Întrebat luni de jurnalişti ce va face USR PLUS în cazul în care CCR va decide că procedura depunerii moţiunii de cenzură a fost neconstituţională, Moşteanu a replicat: “Depunem imediat încă una!”. Ionuţ Moşteanu a mai indicat că această nouă moţiune va fi depusă alături de parlamentarii AUR.
El spune că Florin Cîţu trebuie înlăturat cât mai repede de la Palatul Victoria, pentru că “fiecare zi pierdută e o zi pierdută pentru România”.
“Noi avem o moţiune, din punctul nostru de vedere este o moţiune validă. Vom aştepta decizia CCR, vom avea o discuţie şi în grupul parlamentar, şi în Biroul Naţional, însă vom merge în aceeaşi direcţie, în a-l da jos cât mai repede de la Palatul Victoria pe Florin Cîţu, pentru că în momentul ăsta fiecare zi pierdută e o zi pierdută pentru România.
România trebuie guvernată, urmează o iarnă complicată, cu creşteri de preţuri la energie şi dacă vom avea o iarnă foarte grea, va fi îngrozitor pentru mulţi români. E nevoie să fie un guvern cu o susţinere solidă şi trebuie clarificată această susţinere cât mai repede”, a declarat, luni, Ionuţ Moşteanu, potrivit Agerpres.
“Decizia e la PNL, ei trebuie să decidă cum văd guvernarea în continuare”
Tot luni, Anca Dragu (USR PLUS), preşedintele Senatului, le-a transmis celor din PNL că trebuie să se decidă cum vor să guverneze în continuare, alături de PSD sau de USR PLUS.
“În acest moment, decizia e la PNL, ei trebuie să decidă cum văd guvernarea în continuare: dacă vor să funcţioneze alături de PSD sau alături de USR PLUS”, a precizat Anca Dragu.
USR PLUS îşi păstrează poziţia politică – acest partid nu poate continua guvernarea cu Florin Cîţu în funcţia de premier, a adăugat ea.
Legat de moţiunea de cenzură, Anca Dragu spune că este un drept al parlamentarilor, adăugând că nu vede legătura între decizia CCR în cazul sesizării depuse de premierul Florin Cîţu şi demisia şefilor Parlamentului.
“Nu văd ce legătură are una cu alta. Este vorba de un conflict pe care dumnealui l-a sesizat la CCR. Aşteptăm rezultatul Curţii. Moţiunea de cenzură este un drept al parlamentarilor, de control al activităţii Guvernului”, a declarat şefa Senatului.
Luni, Florin Cîţu a spus că şefii celor două Camere ale Parlamentului ar trebui “să plece acasă” în cazul în care Curtea Constituţională va da dreptate Guvernului în privinţa sesizării pe tema moţiunii de cenzură depuse de USR PLUS şi AUR.
Sursă foto: Facebook, Guvernul României