Cercetătrorii spun că virusul își va pierde statutul pandemic în 2022, datorită creșterii ratelor globale de vaccinare și dezvoltării de tratamente antivirale care vor deveni tot mai răspândite anul viitor, relatează CNBC.
În schimb, virusul va deveni „endemic”, scăzând în cele din urmă în severitate. Tulpini diferite de gripă au urmat modele similare pe parcursul ultimelor secole, de la pandemia de gripă spaniolă din 1918 la cea de gripă porcină din 2009.
Covid-19 va rămâne probabil periculos după sfârșitul pandemiei, precum gripa, care a ucis 62.000 de oameni în SUA între octombrie 2019 și aprilie 2020, conform Centrului de Control și Prevenire a Bolilor (CDC).
Fără alte evoluții majore, viața „normală” post-pandemie ar putea veni curând. Iată la ce ne putem aștepta în anul următor și după:
Covid-19 ar putea deveni o boală sezonieră
Bolile sezoniere circulă în multe părți ale lumii, dar tind să provoace îmbolnăviri moderate deoarece oamenii au imunitate după infectări precedente sau vaccinare. Boala ar putea provoca tuse și ușoare probleme respiratorii, dar dacă persoanele vor fi vaccinate, vor fi protejate de boală severă sau spitalizare.
Ca și alte virusuri respiratorii, SARS-COV-2 va avea vârfuri în unele perioade din an – cel mai probabil în toamnele reci și iarna, ceea ce va însemna că sezoanele de gripă și Covid vor coincide cu regularitate.
Persoanele bolnave vor fi sfătuite să poarte mască și să stea acasă
Dacă virusul va deveni sezonier, purtarea măștii în transportul public și la interior în timpul sezonului de Covid va deveni normală, apreciază Shaun Truelove, epidemiolog infecționist la Johns Hopkins Bloomberg School of Public Health și membru în The Covid Scenario Modeling Hub, o echipă de cercetători care face prognoze Covid.
Se vor putea menține și alte strategii familiare de prevenire, ca spălarea mâinilor și păstrarea distanțelor în împrejurări de risc ridicat.
„Nu va trebui să venim neapărat cu noi intervenții [de prevenire a Covidului]”, spune dr. Timothy Brewer, profesor de epidemiologie la UCLA Fielding School of Public Health. „Va trebui doar să facem o treabă mai bună cu lucrurile despre care știm că funcționează”.
Rapelurile anuale ar putea deveni o realitate
Luni, Walensky a desemnat boosterele drept cea mai bună apărare împotriva amenințării noilor variante Covid ca omicron. Există posibilitatea să aveți nevoie de rapeluri Covid cu regularitate. Unii experți consideră că vaccinurile Covid ar putea deveni anuale, întocmai ca acelea împotriva gripei.
„Într-o pandemie, oamenii pot accepta anumite lucruri. Dar dacă vorbim despre un vaccin regulat în afara unei perioade de pandemie, nu cred că oamenii vor fi mai dornici să accepte”, a spus miercuri pentru CNBC Ali Ellebedy, profesor asociat de patologie și imunologie la Washington University School of Medicine din St. Louis.