Anunțul care pune toată lumea pe jar: Vor avea bomba atomică într-o lună
Conform Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, Teheranul a obținut capacitatea de a produce suficient uraniu de calitate pentru pentru o singură armă nucleară, potrivit Times of Israel.
Experții Institutului pentru Știință și Securitate Internațională susțin că, în scenariul cel mai negru, Iranul poate produce suficient combustibil necesar pentru un dispozitiv nuclear într-o lună, suficient combustibil pentru o a doua armă în trei luni.
Oficialii israelieni au indicat o cronologie similară. Luna trecută, ministrul Apărării, Benny Gantz a avertizat că Iranul este „la doar două luni distanță de achiziționarea materialelor necesare unei arme nucleare”. El a cerut comunității internaționale să dezvolte un „Plan B”.
Iranul a fost de acord să permită inspectorilor internaționali să instaleze noi carduri de memorie în camerele de supraveghere de la centralele sale nucleare și să continue filmările, evitând o confruntare diplomatică.
Depozitarea de uraniu contravine acordului Teheranului
AIEA a anunțat că depozitarea de uraniu foarte îmbogățit contravine acordului Teheranului cu puterile mondiale, din 2015, care trebuia să controleze programul nuclear iranian.
Conform Acordului nuclear iranian, cunoscut sub numele de Planul de Acțiune Comprehensiv Comun (JCPOA), Teheranul trebuie să limiteze rafinarea uraniului la 3,67 la sută. AIEA a declarat pe 16 august că Iranul a produs 200 de grame de uraniu metalic îmbogățit cu până la 20 la sută. Uraniul metalic poate fi folosit pentru a construi miezul unei bombe nucleare, notează The New York Times.
Iranul a anunțat în primăvară că intenționează să înceapă îmbogățirea uraniului cu o puritate de până la 60%, de la 20%, ca răspuns la un atac asupra sitului nuclear de la Natanz, pe care l-a atribuit Israelului.