Răsturnare de situație pe scena politică! Vor să-l dea afară. Este anunțul momentului
În contextul în care PNL a luat în calcul excluderea sa din partid, Florin Cîțu încearcă să se salveze din punct de vedere politic. Astfel, fostul premier a anunțat ca va lansa în curând Forumul de Dreapta, o platformă politică internă care se vrea a fi una în opoziție radicală cu PSD.
Potrivit romaniatv.net, Florin Cîțu încearcă prin această platformă să dinamiteze atât relațiile interne din PNL, cât și pe cele cu partenerii de guvernare ai liberalilor.
De asemenea, mai multe voci din PNL au declarat pentru sursa menționată că înființarea Forumului de Dreapta este o momeală pe care Florin Cîțu încearcă s-o servească unor lideri nemulțumiți de felul în care decurge guvernarea alături de PSD.
Conform sursei menționate, șansele sale de supraviețuire politică ar putea crește, în cazul în care PNL devine divizat și izolat politic.
Florin Cîțu a criticat guvernarea alături de PSD
Amintim că Florin Cîțu a transmis anterior pe pagina sa de socializare că „socialiștii și extremiștii de stânga vor o mare naționalizare prin suprataxare și suprareglementare”.
„Socialiștii și extremiștii de stânga vor o mare NAȚIONALIZARE prin suprataxare și suprareglementare. De un an de zile asistăm la cel mai agresiv atac al socialiștilor și extremiștilor de stânga împotriva capitalului și acumulării de capital (inclusiv capital uman). Doar în timpul comuniștilor, a dictaturilor Iliescu/Năstase sau a mineriadelor PSD-iste am mai văzut ceva similar.
Pentru Ciolacu și socialiștii lui nu există pensii „nesimțite”, salarii și sporuri în sectorul bugetar „nesimțite”. Nu. Pentru socialiști există doar profituri „nesimțite” în sectorul privat. Profituri care sunt suprataxate ca să se plătească pensiile speciale, salariile și sporurile din sectorul bugetar.
Socialiștii și extremiștii de stânga vor să omoare tot ce înseamnă sector privat și să aibă control total asupra resurselor din economie. Nu-i vom lăsa. Ne vom lupta pentru libertate economică, pentru libertate individuală, pentru eliminarea barierelor în calea acumulării de capital, pentru eliminarea tuturor suprataxelor.
Doar prin acumulare rapidă de capital putem să devenim o putere economică și să fim respectați în UE. În curând #ForumulDeDreapta”, a declarat Florin Cîțu pe Facebook.