Cutremur pe scena politică din România! Președintele PMP, Eugen Tomac, este ferm convins că Partidul Social Democrat (PSD) încearcă să distragă atenția opiniei publice de la eșecul suprataxei din energie.
Eugen Tomac: Asistăm la un exercițiu de imagine al PSD
Președintele Partidul Mișcarea Populară (PMP), Eugen Tomac. este ferm convins că taxa de solidaritate de 1% pe cifra de afaceri a marilor companii este un exercițiu de imagine al social-democraților și că, în realitate, Partidul Social Democrat (PSD) încearcă să mute atenția opiniei publice de la eșecul suprataxei din energie, pe care OMV Petrom a anunțat deja că nu o va plăti.
„Asistăm la un exercițiu de imagine pentru că PSD-ul vrea să acopere o lipsă de competență pentru a folosi un termen extrem de blând, legat de modul cum a fost implementat în România regulamentul privind suprataxarea giganților din energie. Este evident că în acest caz, ministrul (Finanțelor Adrian) Câciu care este de la PSD este principalul responsabil.
Se încearcă o mușamalizare a acestei chestiuni, care este evident revoltătoare pentru că Uniunea Europeană a creat acest mecanism tocmai pentru ca statele să poată suprataxa giganții din energie care au făcut profituri pe care nu le visau niciodată și faptul că vor să mute atenția de pe o temă extrem de sensibilă, în condițiile în care oamenii sunt tot mai nemulțumiți, revoltați de criza din energie și modul cum a fost ea gestionată de către actualul Guvern și acum au adus în discuție o temă nouă, pe care sunt convins că nu o vor implementa.
Acest subiect a fost propus și de Guvernul Tudose, a fost propus și de alte guverne PSD, însă niciodată nu a fost implementată pentru că este doar o încercare prin care vor să deturneze atenția de la o problemă mult mai serioasă, cum este cea privind modul în care a fost implementat în România regulamentul privind suprataxarea”, a declarat, luni, Eugen Tomac în cadrul unui interviu acordat postului de radio RFI.
Eugen Tomac propune demisia lui Adrian Câciu din funcția de ministru al Finanțelor
Potrivit spuselor sale, Adrian Câciu avea obligația de a demisiona din funcția de ministru al Finanțelor întrucât a emis cu bună știință acte normative, „care în loc să aducă bani la bugetul de stat, îi salvează pe marii jucători”.
„Este evident că acest regulament a fost implementat de către Ministerul de Finanțe și Ministerul de Finanțe are specialiști de top, vede în timp real toate tranzacțiile mari pe care le fac companiile din energie și să nu avem sentimentul că la Ministerul de Finanțe avem niște contabili de cartier, acolo sunt profesioniști care știu exact să citească regulamentul și spiritul lui.
Pentru orice neclaritate putea fi consultată înainte CE și acest regulament a fost creat tocmai pentru a putea să le ofere statelor membre posibilitatea de a suprataxa aceste profituri uriașe. Or noi suntem singura țară care am implementat în așa fel încât să nu poată fi suprataxați giganții din energie.
Ministrul de Finanțe avea obligația după acest eșec răsunător să iasă, să-și prezinte demisia. Nu le poți cere solidaritate românilor, atât timp cât cu bună știință emiți acte normative, care în loc să aducă bani la bugetul de stat, îi salvează pe marii jucători”, a explicat președintele PMP.
„Nu cred că se mai schimbă ceva pentru că acest act este publicat în Monitorul Oficial și oricând cei vizați se vor adresa instanței și vor câștiga”, a adăugat Eugen Tomac, potrivit sursei citate anterior.