Cu cine ar vota românii dacă duminică ar fi alegerile parlamentare?
Un sondaj CURS, realizat la nivel național între 22 și 29 ianuarie 2022, indică faptul că, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, majoritatea românilor ar vota cu Partidul Social Democrat.
- PSD – 35%
- PNL – 17%
- AUR – 16%
- USR – 10%
- UDMR – 5%
- PMP – 4%
- PPU-SL – 4%
- FORȚA DREPTEI – 3%
- PRO ROMANIA – 2%
- ALIANȚA PENTRU PATRIE – 2%
- ALTUL – 2%
Cercetarea de Tip Omnibus a fost făcută între 22 și 29 ianuarie 2022 pe un eșantion de 1003 de respondenți prin Metoda CATI. Marja de eroare este de 3,1% la un nivel de încredere de 95%.
Rrecent, Inscop Research a efectuat un sondaj cu privire la partidele politice din România, la cererea think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group, în cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de The German Marshall Fund of the United States, Black Sea Trust for Regional Cooperation și True Story Project.
PSD-ul a câștigat încrederea românilor
Sondajul efectuat de Inscop Research arată că Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) continuă să crească în sondaje. Astfel, pe primul loc în intenția de vot a românilor se află Partidul Social Democrat (PSD) cu 34,3% (în scădere cu aproape două procente față de luna decembrie), pe al doilea loc se află Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) cu 20,6% (cu jumătate de procent mai mult decât în luna decembrie), urmate de Partidul Național Liberal (PNL) cu 16,6% (în scădere cu 0,4% față de luna decembrie).
De asemenea, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, 12,5% dintre români au spus că ar vota cu Uniunea Salvați România (USR), 4,2% au spus că ar vota cu Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR), 2,9% cu Partidul Pro România, 2,1% cu Partidul Mișcarea Populară (PMP), 1,7% cu Forța Dreptei, 1,3% cu Partidul Puterii Umaniste, 1.0% cu Alianța pentru Patrie și 1,5% cu un alt partid.
AUR a devenit al doilea partid politic din România, după PSD
Directorul Inscop Research, sociologul Remus Ștefureac, este de părere că urcarea în sondaje a partidului condus de George Simion și de Claudiu Târziu se poate pune pe seama tensiunilor din coaliție și problemelor sociale.
„Tensiunile din coaliție și întârzierea oferirii de soluții la problemele sociale alimentează în continuare creșterea AUR. Dacă pe zona de securitate militară, din cauza amenințărilor Rusiei, observăm o creștere foarte puternică a încrederii în NATO, în UE, în Occident, de bun augur pentru moralul națiunii, problemele sociale și politice domestice/interne vor alimenta în continuare adeziunea electorală la discursul ultrapopulist”, notează sociologul Remus Ștefureac pe pagina sa de Facebook.
Sociologul a mai spus că impactul este unul controlabil deocamdată, însă pot deveni o adevărată amenințare dacă relația dintre PNL și PSD nu se va ameliora.
„Certurile dintre partidele coaliției aflate la guvernare pe fondul crizei facturilor la energie le afectează în mod direct intenția de vot. Deocamdată, impactul este controlabil, dar problema riscă să devină o amenințare majoră dacă relația dintre PSD și PNL nu se va armoniza și cele două partide nu vin cu soluții în locul disputelor politice. După catastrofala criză politică de la finalul anului trecut, oamenii nu mai vor să audă de certuri politice și nu vor avea niciun pic de răbdare și niciun gram de toleranță pentru partidele care le vor provoca”, adaugă acesta.