Se rupe coaliția?! Vestea venită chiar acum. Este o opţiune
Deputatul liberal Călin Ioan Bota a fost prezent în emisiunea Talk News de la Profit News TV, acolo unde a vorbit despre scenariul ieșirii de la guvernare a partidului condus de Nicolae Ciucă, din cauza actualelor tensiuni.
Potrivit liberalului, membrii coaliției de guvernare ar trebui se abțină, subliniind că discuțiile în contradictoriu ar trebui să aibă loc doar în spatele ușilor închise.
Acesta a mai declarat că liberalii nu s-au luat de niciun ministru social-democrat și că scenariul ieșirii de la guvernare este o opțiune. El a mai spus că nu contează cât este procentul de realizare.
”În această perioadă, eu cred că toţi membrii acestei coaliţii să ţină puţin săbiile, cuţitele în teacă şi discuţiile mai contondente să fie purtate în spatele uşilor închise pentru că sunt prea multe teme care sunt aruncate pe piaţă pentru arăta pisica unui ministru sau altuia, în general din din tabăra liberală: Virgil nu a făcut, Boloş nu a făcut, Bode nu a făcut. Aceste discuţii trebuie purtate la nivel de coaliţie.
Dacă aceste lucruri nu se vor întâmpla, este şi această opţiune, pentru că noi până acum nu am sărit la gâtul niciunui ministru. Este o opţiune, că procentul de realizare este de 0,01% sau de 99% este o altă discuţie”, a declarat deputatul liberal Călin Ioan Bota.
Este un act de normalitate și responsabilitate ca liberalii să guverneze cu PSD
Deputatul liberal Călin Ioan Bota a mai fost întrebat dacă vede Partidul Național Liberal la guvernare din luna mai, iar acesta a declarat că, având în vedere actuala situație, este un act de normalitate și responsabilitate ca acest partid să guverneze alături de Partidul Social Democrat (PSD).
Liberalul a mai precizat că a decis să fie la guvernare alături de PSD pentru a exista o majoritate solidă care să guverneze România, însă Partidul Național Liberal (PNL) nu va sta la guvernare în orice condiții.
”Am făcut acest lucru pentru a avea o majoritate solidă care să guverneze România în această perioadă complicată internaţional. Cred că e un act de normalitate să stăm la guvernare, însă nu în orice condiţii”, a precizat el.