Publicat în revista Nature Food, studiul a folosit modele climatice și agricole avansate pentru a analiza viitorul producției alimentare globale. Astfel, s-a descoperit că, în următorul deceniu, creșterile prognozate ale temperaturii, modificările tiparelor de precipitații și concentrațiile crescute de dioxid de carbon vor schimba radical agricultura din întreaga lume, relatează CBS News.

Recoltele de porumb vor scădea cu 24%, cu implicații grave la nivel mondial

„Se estimează că schimbări majore în productivitatea culturilor globale din cauza schimbărilor climatice vor avea loc în următorii 20 de ani, cu câteva decenii mai devreme decât estimările bazate pe proiectele anterioare”, subliniază studiul.

Printre cele mai înspăimântătoare constatări a fost că recoltele de porumb vor scădea cu 24% până la sfârșitul secolului, într-un scenariu în care vor continua emisii mari de gaze cu efect de seră. Acest declin al recoltelor, explică cercetătorii, ar putea „avea implicații grave la nivel mondial”.

Porumbul, „cea mai importantă cultură la nivel global în ceea ce privește producția totală și securitatea alimentară”, va deveni mai dificil de cultivat la tropice, au descoperit cercetătorii.

Scăderi ale producției de porumb, înainte de 2040

Autorul principal, Jonas Jägermeyr, afirmă că un astfel de declin este nu doar surprinzător de mare, ci și extrem de alarmant. Asia Centrală, Orientul Mijlociu, sudul Europei, vestul SUA și America de Sud tropicală ar urma să înregistreze scăderi ale producției de porumb înainte de 2040, se mai arată în studiu. „O scădere cu 20% față de nivelurile actuale de producție ar putea avea implicații grave la nivel mondial”, a declarat Jonas Jägermeyr.

De asemenea, se preconizează că recoltele de soia și orez vor scădea în unele zone, deși modelele analizate în studiu nu s-au pus de acord cu privire la impactul pe care acest lucru îl va avea la nivel global.

Sistemele actuale de producție alimentară se vor confrunta în curând cu schimbări fundamentale

Se așteaptă și ca schimbările climatice să modifice culturile de grâu, dar nu în toate regiunile lumii și nu pentru totdeauna. Pe lîngă zonele în care se cultivă în mod obișnuit grâu, inclusiv Asia de Sud, sudul SUA, Mexic și regiuni din America de Sud, în nordul SUA și Canada, în nordul Chinei și Africa de Est, se va putea cultiva în continuare grîu.

Cercetătorii spun că scenariile lor sugerează că „sistemele actuale de producție alimentară se vor confrunta în curând cu schimbări fundamentale”. În următoarele decenii, subliniază ei, regiunile trebuie să-și adapteze sistemele alimentare pentru a fi pregătite.

„Chiar și în scenariile optimiste privind schimbările climatice, în care societățile fac eforturi ambițioase pentru a limita creșterea temperaturii globale, agricultura la nivel global se confruntă cu o nouă realitate climatică”, a spus Jägermeyr. „Și odată cu interconectarea sistemului alimentar global, efectele, chiar și la nivelul unei singure regiuni, vor fi resimțite în întreaga lume”, avertizează autorul studiului.