Managerul Spitalului Clinic de Boli Infectioase si Tropicale „Dr. Victor Babes” din Bucureşti, Simin Aysel Florescu, a declarat că se constată „o creştere extrem de abruptă” a numărului de îmbolnăviri cauzate de noul coronavirus.
„Numărul de cazuri de COVID e într-o creştere extrem de abruptă. Asta se vede prin creşterea de trei-patru ori a numărului de prezentări la camera de gardă, la noi, a pacienţilor cu COVID cât şi din numărul de testări zilnice care se face la centrul de testare şi la centrul de evaluare din cadrul spitalului. E clar că avem un nou val.
Avem în continuare pacienţi nevaccinaţi, ei sunt cei care ajung în terapie intensivă, sau pacienţi care au făcut doar două doze acum un an şi aceştia sunt cei mai expuşi.”, a mai spus medicul.
Medicul recomandă să respectăm măsurile de prevenție
Medicul recomandă respectarea măsurilor de prevenire a transmiterii virusului SARS-CoV-2, respectiv purtarea măştii de protecţie în spaţiile aglomerate şi în cele închise şi respectarea măsurilor de igienă.
„Secţia pe care o dedicasem covidului este plină şi facem demersuri ca să extindem numărul de paturi conform planului de rezilienţă. Secţia iniţială avea 33 de locuri, o să dublăm numărul de locuri, pe acelaşi palier. Deocamdată nu e surclasat ATI-ul, dar sunt în permanenţă cazuri. Avem un ATI mixt acum, din cele 9 locuri 6 sunt dedicate covidului, 3 locuri sunt ocupate în acest moment, dar asta şi din cauză că celelalte 3 sunt într-un proces de renovare.
Nu se pune problema redeschiderii secţiei externe, suntem un spital făcut pe acel plan de rezilienţă şi recrudescenţă, lucru pe care îl şi punem în aplicare, acum creştem numărul de paturi de covid şi mai scădem din cele de infecţioase dar per total, cel puţin până acum nu se preconizează depăşirea capacităţii spitalului.”, a declarat medicul Simin Aysel Florescu, potrivit News.ro
Medicul Florin Roșu este de părere că nu va fi un val șase al pandemiei
Medicul Florin Roşu a declarat, vineri seară, că nu crede că am intrat în valul şase al pandemiei, chiar dacă se observă o creştere a numărului de cazuri în această perioadă.
„Eu cred că nu va fi niciun val şase. Există într-adevăr o creştere, dar nu e ceva ieşit din comun. Avem o triplare faţă de săptămâna trecută a numărului de internări la spitalul din Iaşi. Am avut 10 cazuri, acum sunt peste 30. Avem patru pacienţi la terapie intensivă, toţi având comorbidităţi. Este o creştere graduală a numărului de cazuri, dar nu va pune probleme. Se vor redeschide probabil secţii COVID şi în celelalte spitale, dar consider că nu este cazul să intrăm în panică”, a declarat medicul Florin Roşu.