Florin Piersic se simte bine. Actorul a început recuperarea

La vârsta de 88 de ani, Florin Piersic și-a păstrat spiritul optimist și, cu speranță, a urmat îndrumările specialiștilor, s-a rugat la Dumnezeu și a învins moartea.

După operațiile de succes, actorul se recuperează acum la Spitalul Foișor din Capitală, fiind sub stricta supraveghere a medicilor.

De pe patul de spital, Florin Piersic a transmis un mesaj tuturor românilor care s-au rugat pentru sănătatea lui în aceste ultime zile.

Florin Piersic a menționat că se află în perioada de recuperare, departe de public, fiind îngrijit într-un mod excelent. El a exprimat nerăbdarea de a se revedea cu publicul la Teatrul Național din București. A adăugat că speră să se întâmple cât mai curând, ideal în luna mai sau cel târziu în iunie.

„Sunt la recuperare, undeva departe, sunt foarte bine tratat și aștept cu nerăbdare ca să ne vedem la Teatrul Național din București. Cât mai aproape, în mai, iunie cel târziu, ne vom vedea…”, a spus Florin Piersic.

Pe data de 17 mai, Florin Piersic a fost supus unei noi evaluări cardiologice. Potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții Spitalului Foișor din București, unde marele actor este internat în prezent, starea sa generală este stabilă, fără modificări semnificative față de zilele precedente.

„Vă informăm că, astăzi, domnul Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic și se prezintă cu stare generală stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare.

Continuăm monitorizarea funcțiilor vitale, a probelor inflamatorii și a programului de kinetoterapie”, spunea vineri Şerban Dragosloveanu, managerul interimar de la Spitalul Foişor.

Actorul a avut grave complicații

De la mijlocul lunii aprilie, Florin Piersic se confruntă cu probleme de sănătate, începând cu internarea sa la Spitalul Militar din Cluj. Pe 29 aprilie, a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, iar pe 7 mai, medicii clujeni au decis să îl mute la Institutul Matei Balș din București.

Pe 9 mai, a fost transferat la Spitalul Foișor din Capitală, devenind al patrulea spital unde a fost internat în ultimele săptămâni.

La momentul internării la Foișor, reprezentanții spitalului au comunicat că starea actorului era „gravă, în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de genunchi”.

În aceeași zi, a fost supus unei intervenții chirurgicale pentru îndepărtarea protezei de genunchi, care devenise sursă de infecție.