Informaţie uluitoare despre Ion Țiriac. Miliardarul român a recunoscut că nu a putut trece niciodată peste acest moment, care l-a marcat profund. Despre ce este vorba?
Ion Ţiriac recunoaşte care este momentul pe care-l regretă cel mai mult din cariera sa de sportiv: Unde era decizie, nu era tocmeală
Are 83 de ani, însă nu a putut uita niciodată un moment petrecut în anul 1960. Ion Ţiriac se gândeşte în continuare cu amărăciune la acea clipă şi o numeşte cel mai mare dezastru din cariera sa de sportiv.
Este vorba despre Olimpiada de Iarnă ce a avut loc în acel an în Squaw Valley, Statele Unite. După trei ani de zile de pregătiri intense, în condiţii extreme, pe timp de noapte sau de zi şi la temperaturi ce ajungeau şi la minus 35 de grade Celsius, Ion Ţiriac, la acel moment component al naţionalei de hochei a României, a fost pus în faţa unei decizii pe care a trebuit să o accepte fără să comenteze.
Din cauza unor probleme politice, toate ţările din Blocul de Est au boicotat olimpiada americană, iar sportivii au fost nevoiţi să rămână acasă. Vestea teribilă le-a fost dată cu numai o săptămână inainte de plecarea în SUA.
Ion Ţiriac: A fost unul dintre cele mai mari dezastre sau cel mai mare al carierei mele
„Pe mine m-a lovit această treabă direct şi am trăit-o în 1960, când nu eraţi dumneavoastră născuţi.
În momentul acela, eram în echipa naţională de hochei pe gheaţă, ne pregăteam pentru Jocurile Olimpice din Squaw Valley (Statele Unite – n.r.) şi trei ani de zile, ba la Bâlea, ba la Tuşnad, ba la 2.000 de metri, ba la minus 35 grade, cu trei antrenamente pe zi.
Şi noaptea, ca să stăm cu ora Statelor Unite şi şi şi…
Cu o săptămână înainte, ni s-a comunicat că trebuie să boicotăm, că noi trebuie să boicotăm. Nu voiam să boicotăm noi nimic, dar asta a fost decizia pe vremea aia, unde era decizie, nu era tocmeală…
Pentru că Germania Democrată nu a fost admisă la acele jocuri, numai Germania Federală, tot Blocul de Est s-a supărat şi n-am mai mers.
A fost unul dintre cele mai mari dezastre sau cel mai mare al carierei mele de sportiv”, a rememorat Ion Ţiriac, în cadrul unui interviu acordat GSP.