Patrick Mouratoglou, antrenorul Simonei Halep, a vorbit despre situația sa chiar de la Roland Garros! Simona Halep trece prin cele mai grele momente ale existenței sale după ce s-a lovit de o nouă amânare a procesului în care ar fi putut să își reabiliteze numele în scandalul de dopaj. Tehnicianul francez îi este alături sportivei din Constanța în tot acest proces. ,,O ajut zilnic să gestioneze un dosar care este abominabil pentru ea!", a transmis Mouratoglou.
Patrick Mouratoglou a vorbit despre situația Simona Halep chiar de la Roland Garros
Patrick Mouratoglou, antrenorul Simonei Halep, se află zilele acestea la Roland Garros, acolo unde este alături de elevul său, Holger Rune, la cel de-al doilea turneu de Grand Slam al anului.
Tehnicianul francez se gândește și la Halep, în toată această perioadă de incertitudine pentru sportiva noastră, care așteaptă să fie judecată în cazul de dopaj în care este implicată din toamna anului trecut, atunci când a fost testată pozitiv la Roxadustat, în cadrul turneului US Open.
Acesta a vorbit de la Paris despre situația elevei sale, având o nouă răbufnire la adresa ITIA, care amână procesul lui Halep de la lună la lună, ultimul termen fiind preconizat pentru finalul acestei luni.
În tot acest timp de suspans, Mouratoglou cataloghează dosarul de dopaj al româncei ca fiind „abominabil”. Acesta a avut o nouă declarație pe seama subiectului ce o ține pe Halep departe de terenul de tenis de atâtea luni, explicând că îi oferă sportivei noastre suport zilnic pentru a reuși să depășească împreună această grea încercare.
,,Simona Halep? O ajut zilnic să gestioneze un dosar care este abominabil pentru ea!”, le-a declarat Mouratoglou jurnaliștilor de la beIN Sports.
Patrick Mouratoglou, replici dure la adresa unui internaut, care spune că suspendarea Simonei Halep este justificată
Patrick Mouratoglou face scut în jurul Simonei și a ținut să-i răspundă unui internaut care e de părere că suspendarea româncei este justificată.
Francezul a lansat astfel o ipoteză aproape ireală despre modul în care a ajuns Roxadustat-ul în corpul sportivei, invocând neglijențe minuscule în industria farmaceutică, care sunt imposibil de contracarat.
Acesta susține că suplimentele luate de sportivi pot fi foarte ușor contaminate cu substanțe interzise, ceea ce s-a și întâmplat în cazul lui Halep, iar dovada este cantitatea infimă de Roxadustat descoperită la testul antidoping efectuat la US Open 2022.
,,Nu aveți dreptate! Urmele de Roxadustat găsite în urina Simonei sunt atât de scăzute încât este incredibil că se vorbește de dopaj! Experții au dovedit în cazul ei și în multe altele.
Cantitatea de Roxadustat din suplimente corespunde cantităților extrem de mici găsite în urina Simonei.
Au existat în istorie mai mult de 100 de cazuri de contaminare care au fost dovedite.
Companiile care produc acele suplimente fac și suplimente pentru animale și pentru oameni care nu fac sport de performanță. Blenderele folosite sunt aceleași și, dacă regulile de igienă nu sunt perfect respectate, acest lucru se poate întâmpla!
De asemenea, acele companii cumpără materia primă din China și acolo, uneori, se dau acele medicamente animalelor. Există și alte căi de contaminare, dar nu le voi dezvălui pe toate astăzi”, a scris Mouratoglou într-un comentariu pe Instagram.
Sportiva din Constanța ar putea juca cel mai repede la turneele din US Open Series
Așa cum sportiva a dezvăluit în ultimul mesaj transmis pe rețelele sociale, audierea sa a fost amânată cu o lună, ceea ce înseamnă că următoarea dată la care va putea afla un verdict în cazul său va fi pe 28 iunie sau, în orice caz, la finalul acelei luni.
Acest lucru va face imposibilă revenirea sportivei pe teren la Wimbledon, chiar și în cazul unui succes în instanță.
Dacă lucrurile merg bine pentru sportivă, aceasta ar putea juca cel mai repede la turneele din US Open Series.
Roland Garros 2023 se desfășoară în perioada 28 mai – 11 iunie la Paris. Toate meciurile de la cel de-al doilea turneu de Grand Slam al anului se văd în direct pe canalele Eurosport și pe aplicația Eurosport.