Anunțul dimineții despre spaţiul Schengen! Informație cumplită pentru toată România: Am greșit din capul locului

Sursă: Dreamstime

S-a aflat abia acum de ce România nu a devenit parte din Spațiul Schengen! Eurodeputatul Eugen Tomac a venit cu noi precizări cu privire la eșecul Schengen. Iată ce a declarat politicianul.

Europarlamentarul PMP Eugen Tomac a explicat, vineri, 20 ianuarie, la emisiunea Actualitatea de pe B1 TV, că România a făcut o greșeală când a acceptat propunerea făcută de statele membre ale Uniunii Europene cu privire la decuplarea de Croația în procesul de aderare la Spațiul Schengen.

Eurodeputatul a evidențiat că inițial Comisia a propus ca cele trei stat să fie analizate împreună.

România a greșit atunci când a ales să se decupleze de Croația

„Cred că undeva am greșit din capul locului, în primul rând atunci când am acceptat să ne decuplăm de Croația. Propunerea Comisiei a plecat cu această recomandare, România, Bulgaria, Croația. Noi am acceptat să se decupleze lucrurile, la propunerea statelor membre.

Noi ne-am concentrat doar pe relațiile noastre bilaterale cu Olanda și am reușit să deblocăm Olanda, însă am uitat esențialul că noi din 2007 de când se discută despre pachetul Schengen am fost la pachet analizați, evaluați propuși și am omis această chestiune extrem de importantă și anume că fără Bulgaria nu putem intra, la fel cum Bulgaria nu poate intra în Spațiul Schengen.

Acest schimb de opinii cu Consiliul din ultimele săptămâni am observat că Consiliul a luat și alte decizii după votul din 8 decembrie”, a explicat Eugen Tomac., potrivit b1tv.ro.

Olanda încalcă legislația Schengen

Eugen Tomac a evidențiat faptul că Olanda încalcă grav legislația Schengen, tocmai în ceea ce ține de gestionarea  fluxului de migranți.

Acesta a mai adăugat că orice cetățean care se uită pe documentele privind migrația ale statului vizat poate constata că exact rețeaua consulară a Olandei pune în pericol sistemul intern al Spațiului Schengen.

„În ultima zi de activitate pe anul trecut a transmis niște recomandări unor state membre. Aceste recomandări au fost adresate Austriei, Olandei, Liechtensteinului și Norvegiei.

Cel mai dur document cu privire la modul în care este încălcată legislația Schengen este Olanda. Documentele sunt de o duritate fără precedent la adresa unui stat, practic li se dă o fișă a postului ce au de implementat.

Exact cele două state sunt scoase astăzi la tablă și li se spune cât se poate de limpede că nu respectă legislația Schengen.

Orice cetățean care se uită pe aceste documente poate constata că exact rețeaua consulară a Olandei pune în pericol sistemul intern al Spațiului Schengen”, a declarat eurodeputatul PMP.