Oana Lis nu și-a abandonat soțul la greu! Vedeta le-a închis gura oamenilor care o judecă
Deși este măritată cu fostul edil al Capitalei, Oana Lis nu trăiește în lux, așa cum cred multe persoane. De când soțul ei a ajuns în scaun cu rotile, vedeta trece prin clipe de coșmar. Aceasta se străduiește zilnic să îl ajute pe Viorel Lis să se refacă.
De-a lungul timpului, Oana Lis le-a demonstrat oamenilor care au acuzat-o că s-a măritat cu fostul edil al Capitalei pentru banii lui că este o soție devodată. Ea a fost mereu alături de Viorel Lis, atât la bine, cât și la greu.
De când soțul ei s-a îmbolnăvit, a încercat din răsputeri să facă rost de bani pentru a-i cumpăra medicamente. Vedeta și-a amanetat verigheta și le-a cerut prietenilor ei de pe Facebook să o ajute cu bani.
Miercuri, 5 octombrie 2022, acesta a mărturisit că viața alături de Viorel Lis este extrem de dificilă întrucât probleme lui de sănătate o afectează, în mod egal, și pe ea.
„Azi am de umblat pe la vreo trei medici, la trei cabinete în zone diferite ale orașului. Pentru a-i lua rețetele lui Viorel și trimiteri, etc. Apoi, să-i dau comandă la o pereche de ochelari. Apoi, la farmacie să-i iau rețetele. Asta e ziua mea de azi, ca să știe și cei care mă comentează aiurea.
Cea mai aberantă, răutăcioasă și șocantă vorbă pe care am citit-o eu de curând despre mine pe care mi-a scris-o un tip pe Facebook-ul meu… e că eu „mă folosesc acum de Vio.” E ușor să judeci și să arunci cu pietre… e greu însă să înțelegi și să te implici activ. Iar cei ce dau doar din gură, nu prea știu să dea din altceva”, a scris, miercuri dimineață, Oana Lis pe contul ei de Facebook.
Viorel Lis e imobilizat la pat! Iată cum arată acum fostul primar al Capitalei
Întrucât starea sa de sănătate s-a degradat considerabil în ultimele luni, ajungând imobilizat în scaun cu rotile, Viorel Lis nu a mai apărut în spațiul public. Cu toate acestea, Oana Lis a oferit un clip video cu soțul ei.
Deși are 78 de ani și mari probleme de sănătate, Viorel Lis nu renunță! Acesta face eforturi mari pentru a se recupera, precum exerciții cu greutăți.
„La greu rămâi cu Dumnezeu și cu foarte puțini oameni aproape. Așa când îl văd, e altfel decât când îl văd acasă. Normal că nu realizezi. Este foarte, foarte greu. Uneori știu că ar vrea să cedeze. Ar fi vrut să se opereze, dar era cu risc operația”, a declarat, cu puțin timp în urmă, Oana Lis, în cadrul emisiunii TV „Exclusiv VIP” de la Prima TV.