Mircea Duşă a arătat că, în contextul noilor provocări de securitate de pe flancul estic, România şi-a exprimat intenţia de pune la dispoziţia Alianţei Nord- Atlantice un comandament multinaţional de divizie precum şi de a găzdui o structură multinaţională de integrare a forţelor.
”Propunerile noastre au fost concretizate la începutul lunii februarie a acestui an, cu ocazia reuniunii miniştrilor Apărării de la Bruxelles, unde s-a decis că Alianţa va avea, prin cele două comandamente multi-anuale, o prezenţă vizibile şi persistentă în România. Eu am considerat această realizare ca una foarte importantă, după intrarea noastră în NATO”, a mai afirmat ministrul Apărării.
Duşa a mai arătat că şi-a propus ca, într-o primă etapă, să se poată atinge starea operaţională a unităţilor, pentru integrarea forţelor NATO, până în luna iunie, iar până la Summit-ul din Polonia, din 2016, să fie realizată capacitatea operaţională completă.
Ministrul Apărării a mai afirmat că în ceea ce priveşte comandamanentul naţional de divizie, preconizează realizarea capacităţii operaţionale iniţiale până în 2016, iar cea completă, până în 2018.