Comisia Europeană și-a revizuit așteptările privind inflația pentru acest an, dar se așteaptă în continuare ca prețurile să scadă sub ținta Băncii Centrale Europene, de 2% în 2023. Executivul UE a declarat că inflația va atinge 3,5% în acest an, de la o prognoză, în noiembrie, de 2,2%.
Dezbaterile pe marginea inflației în blocul comunitar continuă să fie una acerbă. Pe de o parte, unii susțin că presiunile inflaționiste actuale se vor atenua și că e nevoie de o politică monetară relaxată. Alții spun că BCE trebuie să înăsprească politica monetară, după maximele lunare consecutive ale inflației, scrie CNBC.
Guvernatorul Bundesbank, Joachim Nagel, consideră că BCE ar putea majora ratele în cursul acestui an. Cu toate acestea, Comisia Europeană consideră că presiunile inflaționiste ar putea să scadă anul viitor.
„După ce a atins o rată record de 4,6% în al patrulea trimestru al anului trecut, inflația din zona euro este estimată să atingă un vârf de 4,8% în primul trimestru al anului 2022 și să rămână peste 3% până în al treilea trimestru al anului”, a precizat Executivul UE într-un comunicat.
Inflația anuală în zona euro va crește de la 2,6% în 2021, la 3,5% în 2022
„Pe măsură ce presiunile din cauza constrângerilor de aprovizionare și a prețurilor ridicate la energie se estompează, este de așteptat ca inflația să scadă la 2,1% în ultimul trimestru al anului, înainte de a trece sub ținta de 2% a Băncii Centrale Europene pe tot parcursul anului 2023”, a adăugat instituția.
Astfel, comisia a estimat că inflația anuală în zona euro va crește de la 2,6% în 2021, la 3,5% în 2022, înainte de a scădea la 1,7% în 2023. Aceste cifre indică o revizuire ascendentă a previziunilor proprii de inflație ale BCE.
Comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, a remarcat recent că instituțiile analizează dacă inflația ar putea fi mai persistentă decât s-a estimat, adăugând că este „încrezător” în deciziile pe care le va lua BCE. El a subliniat însă că politica monetară laxă este unul dintre factorii-cheie care vor continua să susțină redresarea zonei euro în acest an.
Incertitudinea persistă din cauza tensiunilor dintre Ucraina și Rusia
Perspectivele privind inflația, dar și privind economia globală din Europa, sunt dependente de tensiunile dintre Ucraina și Rusia.
„Riscurile la adresa perspectivelor de creștere și inflație sunt agravate semnificativ de tensiunile geopolitice din Europa de Est”, subliniază Comisia Europeană. Președintele Eurogrupului, Paschal Donohoe, a avertizat și el că aceste riscuri geopolitice ar putea avea un impact economic semnificativ.
Europa este foarte dependentă de gazele din Rusia, care trec, în mare parte, prin conductele din Ucraina. Orice escaladare a tensiunilor ar putea afecta fluxurile obișnuite de gaze și ar putea crește costurile, ceea ce ar crește inflația și mai mult, notează Executivul UE.