Google a anunţat că va construi un sediu masiv în Hudson Square, New York, care va deveni punctul central al managementului companiei americane, investiţia ridicându-se la 1 miliard de dolari.

Viitorul sediu Google va măsura aproximativ 158.000 de metri pătraţi şi îi va găzdui pe cei 7.000 de angajaţi din New York. Planurile Google implică o dublare a numărului de angajaţi din această zonă pe parcursul următorilor zece ani, scrie News.ro.

Cea mai mare parte a noului sediu ar trebui să fie gata în 2020, cu excepţia unei clădiri care va fi finalizată doi ani mai târziu.

Google mai are un sediu în Chelsea Market din Manhattan, pe care l-a cumpărat la începutul anului cu 2,4 miliarde de dolari şi plănuieşte să mai cumpere un alt spaţiu de birouri în zonă.

“Viitorul sediu din New York reprezintă o mare parte din angajamentul nostru de a creşte investiţiile şi a crea mai multe locuri de muncă în Statele Unite” a declarat directorul financiar al Google, Ruth Porat.

Anunţurile făcute de Apple şi Google vin la o lună după ce Amazon a decis să-şi construiască două noi sedii, în New York şi Arlington, în care va investi 5 miliarde de dolari şi va angaja peste 50.000 de oameni.