Primarul general ales al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că „foarte probabil” în cursul zilei de vineri va fi învestit în funcţie.
„Foarte probabil vineri voi fi învestit primar general. Alegerile s-au terminat de două săptămâni, am început să îmi pregătesc primele zile pentru primărie. O să fie nişte probleme grele – o să fie problema financiară, o să fie coronavirusul, problema termoficării – astea cele urgente şi mai sunt multe altele”, a afirmat Nicuşor Dan, luni seară, la B1 TV.
Două zile pentru a contesta decizia
Tribunalul Bucureşti l-a validat, luni, pe Nicuşor Dan în funcţia de primar general al Capitalei.
„Validează mandatul de primar general al municipiului Bucureşti ales la alegerile autorităţilor administraţiei publice locale din data de 27 septembrie 2020 în persoana domnului Dan Nicuşor Daniel.
Prezenta încheiere se comunică de îndată prefectului şi secretarului general al municipiului Bucureşti cu obligaţia aducerii la cunoştinţa publică prin afişare la sediul unităţii administrativ teritoriale, în termen de cel mult 24 ore de la comunicare.
Cu drept de apel pentru cei interesaţi în termen de 2 zile de la aducerea la cunoştinţa publică, cererea de apel urmând a fi depusă la tribunal”, se arată în decizia tribunalului.
La două sectoare încă se judecă
Tribunalul a validat mandatul de primar general la sesizarea Biroului Electoral al Municipiului București.
Potrivit datelor oficiale publicate de Biroul Electoral Central, la alegerile locale din 27 septembrie, candidatul dreptei, Nicușor Dan a fost ales primar general al Capitalei cu 42,82%. El a obținut 282.631 din cele 660.118 de voturi valabil exprimate.
Primarul în exercițiu Gabriela Firea a obținut 37,97%, respectiv 250.690 de voturi. Gabriela Firea a acuzat că alegerile au fost câştigate „prin fraudă, măsluire și viciere”.
În acest moment, au mai rămas de validat doi primari de sector. La Sectorul 1, unde a câştigat Clotilde Armand, Judecătoria Sectorului 1 ar putea da o soluţie pe 14 octombrie, iar la Sectorul 2, unde primar a fost ales Radu Mihaiu, instanţa nu a stabilit încă un termen pentru dezbateri.
Foto: INQUAM / Octav Ganea