Ministrul a precizat că, în prezent, a fost finalizată procedura pentru achiziţia unei prime cantităţi de vaccin, mai mică decât necesarul pentru tot anul, urmând ca primele doze să ajungă în teritoriu la sfârşitul lunii octombrie sau la începutul lunii noiembrie pentru imunizarea populaţiei din grupele de risc.
Necesarul de vaccin antigripal va fi completat la începutul lunii noiembrie, a estimat ministrul Sănătăţii. El a explicat că a fost o problemă cu achiziţionarea de vaccin antigripal, ceea ce a dus la demiterea şefei direcţiei de sănătate publică din Ministerul Sănătăţii.
"Am demarat şi am finalizat procedura pentru achiziţia unei cantităţi mai mici de vaccin antigripal, decât este necesară pe tot anul. Această procedură este în curs de finalizare şi primele doze de vaccin vor veni în teritoriu, în aşa fel încât la sfârşitul lunii octombrie, începutul lunii noiembrie să putem începe vaccinarea celor care sunt la risc. La începutul lunii noiembrie vom avea întreaga cantitate de vaccin antigripal, în toată ţara. Ceea ce vreau să vă spun este că indicaţiile OMS de vaccinare pentru acest an sunt sfârşitul lunii octombrie, pentru începutul vaccinării, şi vaccinarea să continue cât mai mult", a afirmat ministrul Sănătăţii, citează Agerpres.
Bodog a arătat că Ministerul Sănătăţii doreşte să achiziţioneze o cantitate cât mai mare de vaccin antigripal pentru populaţia din grupele de risc şi pentru a avea o acoperire vaccinală cât mai mare.
Ministrul Sănătăţii s-a aflat vineri la Deva unde a participat la inaugurarea unei clădiri a Spitalului Judeţean de Urgenţă, ce a fost cuprinsă într-un program de reabilitare a unităţii medicale, finanţat de Ministerul Sănătăţii. În clădirea finalizată vineri vor funcţiona secţiile de psihiatrie, dermatologie şi laboratorul de sănătate mintală.
În cadrul proiectului de modernizare a spitalului judeţean a fost construită şi o clădire nouă unde se vor muta, în această lună, secţiile de ortopedie, urologie, oftalmologie, ORL şi anatomo-patologie. Blocul operator al spitalului şi secţia de terapie intensivă vor fi transferate în spaţiul nou la momentul în care vor fi încheiate toate dotările cu echipamentele medicale necesare acestora.
Valoarea totală a proiectului de reabilitare a Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva se ridică la 10 de milioane de lei, cu o cofinanţare de 5% din partea Consiliului Judeţean Hunedoara.