Victorie pentru Ucraina! A preluat controlul. Se întâmplă lângă România

Mai precis, armata ucraineană transmite că a preluat controlul asupra Insulei Şerpilor, la Marea Neagră. Anunțul a venit după ce au instalat steagul ucrainean pe insulă, în urmă cu câteva zile, în urma retragerii armatei ruse.

„Noi practic am restabilit controlul asupra Insulei Şerpilor”, a transmis Oleksii Gromov, un oficial de rang înalt din cadrul Statului Major al armatei ucrainene, conform informațiilor preluate de AFP.

Unităţi de trupe speciale au executat sarcina de curăţare a Insulei Şerpilor

Potrivit acestuia, soldaţii ucraineni care au participat la operaţiunea de arborare a drapelului în insulă au revenit însă în cazărmi. În schimb, acesta nu a precizat dacă au rămas soldaţi ucraineni în Insula Şerpilor.

„Săptămâna trecută, am stabilit controlul armat asupra insulei şi nu i-am permis inamicului să-şi ia restul de unităţi, arme şi echipament militar”, a completat Gromov.

„Unităţi de trupe speciale au executat sarcina de curăţare a Insulei Şerpilor. A fost confirmată distrugerea a 30 de echipamente militare inamice, a fost descoperită muniţie abandonată şi peste tot ruine ca o urmă obişnuită a „lumii ruse” („russki mir”). Ca simbol al victoriei şi renaşterii din aceste ruine, armata ucraineană a instalat şi fixat steagul Ucrainei, care a fost adus pe insulă mai devreme”, este scris într-un comunicat al Comandamentului Sud.

Serhi Bratciuk, şeful administraţiei regionale din Odesa, a publicat pe canalul său din Telegram o fotografie de la ceremonia ridicării drapelului ucrainean în Insula Şerpilor. Potrivit lui pe pânza drapelului este înscris „GUR MOU (Direcţia principală de informaţii al Ministerului ucrainean al Apărării). Ţine minte navă rusească, Insula Şerpilor este Ucraina!”

A avut loc un atac cu rachete de înaltă precizie

Ministerul rus al Apărării a afirmat că a procedat joi dimineaţă la un atac asupra Insulei Şerpilor cu „rachete de înaltă precizie”, ucigând o parte dintre soldaţii ucraineni veniţi pe insulă pentru instalarea drapelului, în timp ce supravieţuitorii au fugit.

Kievul anunţase încă de luni că drapelul ucrainean a fost adus pe această mică stâncă situată în nord-vestul Mării Negre.

Amintim că Insula Şerpilor a devenit emblematică încă din prima zi a invaziei ruse, când un soldat al micii garnizoane ucrainene care o apăra i-a transmis navei ruse care le ceruse grănicerilor ucraineni să se predea „să se ducă la naiba”.

Moscova a susţinut că se retrage din insulă „în semn de bunăvoinţă”, după ce şi-a „atins obiectivele stabilite”, afirmând că astfel Kievul nu va mai putea spune că Rusia împiedică transportul grânelor sale în străinătate.

De asemenea, Rusia a îndemnat Kievul să elimine minele amplasate în largul Odesei pentru deblocarea portului în scopul reluării transportului de cereale.