Anunțul momentului despre Călin Popescu Tăriceanu!
Amintim că avocatul lui Călin Popescu Tăriceanu a fost fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader. Astfel, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) au decis achitarea fostului premier al României.
Un procuror de la Parchetul General a solicitat judecătorilor de la ICCJ achitarea fostului preşedinte al Senatului
Amintim că, după un an de la trimiterea dosarului în instanță, un procuror de la Parchetul General a cerut achitarea lui Călin-Popescu Tăriceanu. Dosarul a fost trimis în instanță la finalul lui 2020, în decembrie, după ce acesta a fost acuzat că nu a constatat şi nu a supus la vot în plenul Senatului încetarea mandatului de senator al lui Cristian Marciu.
Tot în acest dosar, a fost dat în judecată şi fostul senatorul PSD din cauza uzurpării de calități oficiale.
„Din articolul 25 din Legea ANI se poate deduce că şi incompatibilitatea declarată ulterior are aceleaşi efecte ca o interdicţie. Ca şi cum nu ar fi fost scris de jurişti, articolul de lege presupune o interdicţie. Cred că articolul 25 din Legea ANI trebuie coroborat cu articolul 7 din Statul parlamentarilor. (…) Încetarea mandatului de deputat sau senator prin incompatibilitate este prevăzut de art. 7, lit (c), la data la care raportul ANI nu mai poate fi contestat. Obligaţia de la alin. 2 lit. (c) se referă la ipoteza în care raportul ANI fie constată o incompatibilitate în curs, fie o incompatibilitate din urmă. Acest construct al articolului 7 generează confuzie. (…)
Conchid că în cazul inculpatului Călin Popescu-Tăriceanu se impune achitarea pentru abuz în serviciu. Temeiul în care ar trebui pronunţată achitarea: inexistenţa obligaţiei de a face ceva trebuie să ducă la aplicarea art.16 lit. (a) din Codul de procedură penală – fapta nu există. Câtă vreme nu se poate identifica o faptă, atunci fapta nu există. Alţi jurişti cu care m-am consultat sunt de părere că fapta nu este prevăzută de legea penală, deci art.16 lit. (b)”, a explicat procurorul.