Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) vine cu precizări de ultimă oră. Potrivit sursei citate, certificatul digital nu trebuie prezentat în cazul țărilor care nu impun nimic suplimentar turiştilor, precum Bulgaria, sau la întoarcerea din ţările aflate pe lista verde.

Menținoările vin în contextul în care începând cu data de vineri, 13 august, certificatul digital urmează să fie recunoscut la frontierele de stat la nivelul țărilor europene.

„Începând de vineri, 13 august 2021, pentru trecerea frontierelor de stat, la nivelul ţărilor UE, vor fi recunoscute ca documente doveditoare ale vaccinării, trecerii prin boală şi ale rezultatului negativ al unui test RT-PCR doar certificatele digitale, documente ce conţin un cod QR şi care pot fi eliberate foarte uşor accesând site-ul https://vaccinare-covid.gov.ro/.

Tranzitarea frontierelor este posibilă şi fără existenţa acestor certificate, dar cu respectarea normelor naţionale de carantină din fiecare stat. Aceste prevederi sunt stipulate în Regulamentul UE 953/2021 şi sunt aplicabile doar pentru trecerea frontierei de stat, nu şi pentru activităţile desfăşurate în interiorul teritoriului naţional al României”, informează ANAT.

Când trebuie prezentat certificatul de vaccinare

În același timp, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism mai subliniază faptul că obligativitatea prezentării certificatului digital se referă numai la ţările care cereau astfel de documente, precum adeverinţă de vaccinare, teste PCR / antigen sau dovada imunizării precum precum şi la întoarcerea în România din state aflate pe listele galbenă şi roşie.

În ceea ce îi privește pe turiştii care se întorc dintr-o ţară aflată în lista verde, aceștia  nu trebuie să prezinte certificatul digital şi nici nu intră în carantină.

ANAT. mai subliniază faptul că certificatul digital are la bază un sistem unitar, garantând astfel autenticitatea testelor de COVID, dar și a vaccinurilor, pentru a evita falsificarea documentelor.

„Din păcate, această măsură a fost interpretată şi comunicată eronat, generând panică. În primul rând, certificatul digital se aplică doar pentru statele Uniunii Europene. În al doilea rând, acest certificat este necesar numai acolo unde la trecerea frontierei în alt stat membru UE sau la revenirea în România este solicitată adeverinţa de vaccinare, respectiv un test PCR / antigen sau dovada imunizării. De exemplu, turiştii care revin din ţările galbene sau roşii vor avea nevoie de acesta, iar cei care revin din ţările verzi nu.

Certificatul digital are la bază un sistem unitar care garantează autenticitatea vaccinurilor sau a testelor, pentru a evita falsificarea acestora şi recomandăm descărcarea acestuia, care este foarte facilă. În rest, nu avem de-a face cu nicio schimbare”, declară Dumitru Luca, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).