Dan Negru a devenit celebru în România datorită edițiilor speciale pe care le-a făcut de Revelion de peste 20 de ani, însă odată cu mutarea sa de la Antena 1 la Kanal D, vedeta a anunțat că nu va mai prezenta spectacolul de Anul Nou. Ba mai mult, vedeta a ajuns în punctul în care nu mai vrea să audă de Revelion, așa că a decis să petreacă noaptea dintre ani alături de familia lui în India, acolo unde nu se sărbătorește Revelionul.
Dan Negru va petrece Revelionul din acest an în India
„Am văzut o grămadă de meme-uri în online, în fiecare oră le tot văd. Mai multe și mai haioase sunt meme-urile când nu fac Revelionul decât în ăștia 25 de ani în care l-am făcut. Știi care este treaba? Mi-a zis un lucru isteț domnul Tatulici, în urmă cu ceva vreme: «România de totul are 100 de ani. Din suta asta, tu un sfert ai făcut revelioane». Așa că îi dăm o pauză. Nu mult. Ca să te reinventezi trebuie să schimbi ceva. Dovadă că reinventarea mea era posibilă, pe concursuri smart, plecând din Antenă spre Kanal D. La fel și cu Revelionul. E nevoie de o pauză ca să ne putem reinventa. Cred că altfel rămâneam ancorat în trecut. Nu cred că mai merge.
Fac bine, cu familia. Anul acesta chiar o să fie un pic departe. L-am întrebat pe un prieten, pe Răzvan Pascu, care e cu tot ce înseamnă turism, să îmi spună o țară în lumea asta unde nu se serbează Revelionul, unde nu mai aud «La mulți ani!». Mi-a zis: India. Ei sunt hinduși și nu au nicio treabă cu Revelionul. O să mă duc undeva unde să nu mai aud de revelioane”, a declarat, joi, Dan Negru în cadrul unui interviu acordat pentru Libertatea.
S-a aflat de ce nu mai prezintă Revelionul. A recunoscut-o chiar el
Faptul că Dan Negru nu va mai prezenta Revelionul în acest an nu este o informație nouă. Diverse agenții de presă au anunțat deja că telespectatorii nu îl vor vedea pe Dan Negru în noaptea dintre ani, așa cum au fost obișnuiți de peste 20 de ani.
„M-au emoționat titlurile din ziare date de colegii mei din presă zilele astea .Semn că sfertul ăsta de secol petrecut împreună a rămas in inimi… Recunoștința e singura memorie a inimii. Mulțumesc!”, a scris, joi, Dan Negru pe contul lui de Facebook, unde a postat și un colaj cu titlurile știrilor despre el.
Dan Negru a petrecut Crăciunul alături de familia sa
În cadrul aceluiași interviu, prezentatorul TV a mărturisit cum a petrecut Crăciunul. În acest an, Dan Negru a ales să sărbătorească nașterea Mântuitorului Iisus Hristos alături de soția lui și de copiii lor.
„Crăciunul… Nu e important unde și cum petreci Crăciunul, ci cu cine”, a precizat vedeta.