Cutremur în lumea muzicii din România, după ce cântărețul Gabriel Cotabiţă, în vârstă de 65 de ani, a ajuns internat la spital. Apropiați ai cântărețului au declarat pentru cancan.ro că acesta nu s-ar fi simțit prea bine în urmă cu o săptămână.

„Nu s-a mai putut ține pe picioare”, au declarat apropiați ai artistului pentru Cancan.ro.

Totodată, același surse au mai declarat că stările de rău ale cântărețului au început în timp ce se pregătea pentru următorul proiect muzical. Din acel moment și până în prezent artistul este internat în spital și monitorizat de cadrele medicale.

De menționat este faptul că timp de câteva zile, artistul a fost complet absent de pe rețelele sociale, lucru care i-a îngrijorat pe cei apropiați.

În ceea ce privește starea sa de sănătate, până în momentul de față nu se cunosc detalii în acest sens, cu atât mai puțin despre diagnosticul pus de medici. Însă sursele citate susțin că acesta ar urma să fie externat în cursul zilei de miercuri.

Gabriel Cotabiță a avut COVID 

Amintim faptul că în luna ianuarie, artistul a mai ajuns la spital după ce a fost infectat cu noul coronavirus. El declara atunci că nu își amintește anumite lucruri, însă nu a fost atât de grav. A fost monitorizat de medici și i-a mulțumit atunci lui Dumnezeu pentru tot ajutorul, dar și medicilor care au fost alături de el de fiecare dată. Ulterior, a fost testat negativ.

„M-am trezit în spital după ce trecuse cam tot, nu-mi amintesc multe lucruri, dar e mai bine așa. Nu am fost grav, a trebuit însă să stau sub observația medicilor, să fiu monitorizat, mai ales că am mai avut probleme de sănătate. M-am rugat să trec și peste asta, însă eu oricum fac rugăciuni mereu, și dimineața și seara.

Dumnezeu m-a ajutat să trec cu bine și peste coronavirus. Am fost externat, nu mai iau tratament. Noroc că soția mea, Alina, nu a avut nimic, i-a ieșit testul negativ”, a declarat artistul, la momentul respectiv, pentru impact.ro.

Totodată, în urmă cu șase ani, în 2015, Gabriel Cotabiță a stat mai multe zile în comă din cauza unui stop cardio-respirator.