Anunțul momentului despre medicamentul minune împotriva COVID. Decizia a fost luată chiar acum

Medicamente COVID-19

Sursă: Dreamstime

Suntem la un pas ca viața noastră să reintre în normal. Medicamentul minune împotriva COVID dezvoltat de Merck a luat-o în linie dreapta. S-a aflat chiar acum ce se petrece cu el. Decizia a fost luată de Agenția Europeanlă a Medicamentului (EMA). Vestea este așteaptă de întreg globul, mai ales că vorbim de primul medicament administrat pe cale orală în Europa.

Este cea mai așteptată veste a momentului. S-a aflat chiar acum ce se întâmplă cu medicamentul minune împotriva COVID. Agenția Europeană a Medicamentului a decis să înceapă procesul de autorizare a pilulei celor de la Merck.

Decizia a fost anunțată de producătorul american de medicamente Merck. Acesta a explicat  că autoritatea de reglementare a medicamentelor din Uniunea Europeană a inițiat o revizuire în timp real a medicamentului experimental antiviral destinat tratării Covid. Conform procedurii, cunoscută și sub denumirea de „revizuire continuă”, Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) va evalua datele imediat ce vor fi disponibile, în loc să aștepte o cerere formală atunci când toate informațiile solicitate sunt colectate.

Dacă acest medicament va fi avizat, atunci am putea vorbit de sfârșitul a tot ceea ce trăim în clipa de față. Pilula experimentală de la Merck, molnupiravir, are conform studiilor făcute o putere extraordinară asupra celor bolnavi de COVID. Administarea ei ar putea înjumătăți riscul de deces sau spitalizare pentru cei vulnerabili.

Ar putea deveni primul medicament anti-Covid-19 administrat pe cale orală

Merck, care dezvoltă molnupiravir împreună cu partenerul Ridgeback Biotherapeutics, a depus o cerere de autorizare pentru utilizare de urgență în SUA pe 11 octombrie. Un grup de consilieri externi ai autorității de reglementare din SUA este programat să se întâlnească la sfârșitul lunii noiembrie pentru a discuta dacă pilula antivirală ar trebui autorizată. Dacă va fi aprobat, molnupiravir, ar putea deveni primul medicament anti-Covid-19 administrat pe cale orală și, de asemenea, primul tratament pentru pacienții cu forme ușoare, în timp ce medicamentele existente sunt utilizate în cea mai mare parte pentru a trata bolnavii în stare critică.

Producătorul de medicamente are un contract cu guvernul SUA pentru a furniza 1,7 milioane de doze de medicament la un preț de 700 de dolari pe schemă de tratament. De asemenea, a semnat recent acorduri de aprovizionare cu țări precum Marea Britanie, Malaezia și Singapore. Și Uniunea Europeană are în vedere să semneze un acord de aprovizionare cu pilula antivirală, dar va face acest pas numai după ce compania începe procesul de solicitare a aprobării.