Mircea Badea a uimit pe toată lumea! Jurnalistul a vorbit despre un subiect extrem de controversat în țara noastră. Totul a pornit de la decizia CEDO care obligă România să adopte Legea parteneriatului civil.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis pe 23 mai că România a încălcat articolului 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, respectiv dreptul la ”respectarea vieţii private şi de familie”, în cazul cuplurilor de acelaşi sex.
Astfel, CEDO cere României să adopte Legea parteneriatului civil, după ce 21 de cupluri gay au dat în judecată statul român.
Mircea Badea: Am o intoleranță la prozelitism și propagandă
Jurnalistul Mircea Badea a comentat acest subiect în timpul emisiunii sale. În opinia sa, toată această situație este doar o propagandă.
„Eu nu am intoleranță deloc, nicio străbatere cu privire la LGBTQ+. Am intrat în interacțiune socială de multe ori pe planeta Pământ cu persoane care erau din această comunitate.
N-am nicio fobie, interacționăm perfect, cordial și amuzant, râdem, glumim. Deci zero intoleranță.
Ceea ce însă eu de-aia m-am dus și am votat la referendum – nu că am avut mari iluzii… Mie nu-mi place prozelitismul, propaganda. Adică toleranța, acceptabilitatea sunt absolut firești, conviețuirea bonomă, dar reclama nu – adică ‘ce cool e așa!’.
Prozelitismul nu e în regulă, asta nu-mi place! Dacă am o intoleranță, am la prozelitism și propagandă, nu la ce face fiecare între pereții dependințelor. Sunt cel mai deschis om de pe planeta Pământ din punctul de vedere al acceptabilității. Prozelitismul și propaganda, nu!”, a spus Mircea Badea, la Antena 3.
Mircea Badea: Familia e un construct în primul rând instituțional
De asemenea, Mircea Badea a amintit de perioada în care în România a avut loc campania „anti-referendum”. Potrivit jurnalistului, această mișcare a fost doar o diversiune la vremea aceea, iar situația este similară cu cea din prezent.
„Țin minte că au fost în România, în perioada referendumului, artiste, vedete era o campanie cu – ‘nu vă duceți la referendum!’, invalidat în lipsă de participare, pentru că ‘iubirea nu se votează!’. Dar nu era vorba despre iubire!
Aici, cetățenii, cele 21 de familii ‘non-tradiționale’ care au dat în judecată statul român la CEDO, nu au dat în judecată spunând că nu au voie să se iubească. Familia e un construct în primul rând instituțional, formal. Ține de o anumită arhitectură social legiferată, nu are legătură cu iubirea!
Nu a zis nimeni ‘nu aveți voie să vă iubiți dacă sunteți de același sex!’. Dar iubiți-vă, băi nene! Cine vă ține? Nimeni, evident! Familia e un construct social, cu o anumită noimă. Altfel, iubirea… În toate familiile e iubire? Absolut, nu. În foarte multe familii nu e niciun pic de iubire.
Nu poate fi iubire în afara familiei? O, da! Cum să nu? De când toți toatele și tonții – că nu mai contează genul acum au luat coolăreală de la Hollywood și au fantasme de LA aici, pe Giurgiului și au spus că ‘iubirea nu se votează!’ și păreau că sunt atât de deștepți spunând prostia asta!
Deși era o treabă instituțională care nu are nicio treabă cu iubirea… Uneori, prea multă prostie îmi provoacă scârbă”, a declarat Mircea Badea, în timpul emisiunii pe care o prezintă la Antena 3.