Premierul Ludovic Orban a dat asigurări că pensiile vor creşte într-adevăr anul acesta. Totodată, acesta a precizat că procentul de majorare va fi făcut public la finalizarea analizelor economice pe care Guvernul le are în lucru.

Potrivit premierului, Guvernul își dorește ca pensiile să fie crescute în așa fel încât să poată fi plătite și să nu existe vreun motiv de nemulțumire în rândul pensionarilor.

„Singurul lucru pe care pot să vi-l garantez este că vom creşte pensiile. Cu cât vom creşte pensiile, vom decide după ce avem toate analizele economice care să ne prezinte realitatea economică din România şi capacitatea de a creşte pensiile, astfel încât să asigurăm plata pensiilor tot timpul, nu să ne facem că vom creşte pensiile şi după aia să nu avem cu ce să plătim pensiile.

Vom creşte pensiile, procentul cu care vom creşte pensiile îl vom face public după finalizarea analizelor”, a declarat Ludovic Orban, întrebat despre creşterea punctului de pensie cu 40%.

Pensiile trebuie recalculate

În urmă cu câteva zile, Violeta Alexandru a vorbit despre modul în care ar trebui calculate pensiile românilor de rând.

„Din punctul meu de vedere, toate pensiile ar trebui calculate pe criteriul contributivității și nu este punctul meu personal, este punctul de vedere al Partidului Național Liberal, din care fac parte. Niciun om nu este pe o altă categorie, pe o altă treaptă de importanță față de un altul. Eu am spus-o public: cei care spun că au un regim de, ca să spun, de restricție, în sensul în care nu pot practica alte activități pe perioada profesională, trebuie să recunoască că atunci când și-au dorit să ajungă magistrați, că atunci când au vrut să fie în rândul personalului aeronautic civil, toate aceste categorii, funcționari parlamentari, toate … consilier Curtea de Conturi, toți acești oameni, în momentul în care au optat pentru această meserie, erau conștienți că se supun unei restricții în sensul că nu pot practica și acea meserie, pentru că acesta este un argument care se invocă.

Dacă suntem de acord cu acest principiu, că ai știut care sunt constrângerile sub aspectul acesta al practicării altor activități, ca să poți să îți completezi veniturile, atunci spun că toate pensiile în România trebuie calculate pe criteriul contributivității, cu excepția celor pentru militari, care sunt pensii de serviciu și care au, de la Cuza, un mod de calcul și un regim special”, a transmis Alexandru.

Cum trebuie calculate

Totodată, ministrul Muncii a explicat și modul în care vor trebui calculate pensiile românilor, în funcție de venitul fiecăruia.

„Ce se întâmplă cu cei care au pensiile mari, spre deosebire de cei care au pensiile mici? Cum facem să armonizăm cele două aspecte? Eu, ca liberal, construită pe principii de corectitudine, spun așa: Nu avem cum să ajungem cu pensiile mici la un nivel aproape… în condițiile în care persoanele respective nu au stagiu de cotizare complet, aproape de cei care au un stagiu de cotizare complet. Cu alte cuvinte, nu sunt un om mai insensibil, nu nu îmi face plăcere și nu trăiesc cu plăcerea că cineva nu se descurcă financiar, dar sunt datoare să spun public că această societate trebuie să se așeze pe principii de corectitudine.

Dacă dumneavoastră ați muncit în fiecare zi, ați mers la serviciu, poate pe un salariu mai mic, poate pune salariu mai mare, pe măsura pregătirii dumneavoastră și a responsabilităților pe care le aveați, și aveți o pensie, să îi spunem într-un cuantum de 1.500, dau un exemplu la întâmplare, este profund injust ca pensia mea, a unui om care nu a contribuit cât dumneavoastră din diverse motive, nu judec pe nimeni, să ajungă foarte aproape de cea dumneavoastră, pentru că nu este corect. Altminteri, ce încurajare a muncii pot să fac eu pe principiul acesta, să muncim cât mai puțin că vor exista soluții mai târziu?

Datoria mea este să apăr acest principiu al corectitudinii, fără să spun, și va asigur că ne preocupă acest aspect, fără să spun că nu analizăm, ba dimpotrivă, posibilitatea de a sprijini pe cei cu aceste… se numesc pensii, dar sunt… mă rog, au un regim special aceste pensii sociale de 704 RON, cel mai jos prag de plată a pensiei în acest moment, ne preocupă să știți și o spun public, să găsim o soluție pentru o creștere a acestui cuantum, însă în mod evident această creștere nu trebuie să ducă la o apropiere a rezultatului final față de cei care au contribuit și care au muncit într-un stagiu complet de cotizare, pentru că nu este corect”, a mai declarat ministrul Muncii.

SURSĂ FOTO INQUAM/Octav Ganea