Informația a fost transmisă de către Daniel Armeanu, vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), care a subliniat că legea respectivă va intra în curând pe circuitul legislativ.
ASF a finalizat legea pentru plata pensiilor private
ASF a finalizat proiectul Legii pentru plata pensiilor private, care va reglementa modul în care oamenii își pot lua banii acumulați în fondurile private de pensii, potrivit informațiilor transmise de Daniel Armeanu într-o conferință organizată de gandul.ro
„Plățile în acest moment sunt la un nivel redus, dar în următorii cinci – șapte ani probabil că vom avea plăți semnificative și în acest sens Autoritatea de Supraveghere Financiară a definitivat legea de plată a pensiilor, iar în perioada următoare o vom lansa pe circuitul legislativ astfel încât tot acest eșafod al pensiilor private să fie compet, toată această arhitectură va fi completă pentru că în acest moment practic avem un sistem de economisire, elementul care lipsea să fie transformat într-un veritabil sistem de pensii private îl vom avea în curând”, a declarat vicepreședintele ASF.
În varianta de tranziție din prezent, la ieșirea la pensie (la Pilonul II) sau după 60 de ani (Pilonul III) beneficiarii sau urmașii lor pot primi suma acumulată fie într-o tranșă, fie printr-o eșalonare pe maximum 5 ani.
Până la finalul anului trecut s-au făcut plăți de 400 de milioane de lei către 46.000 de beneficiari
De asemenea, până la finalul anului trecut, în întreaga perioadă de existență a Pilonului II s-au făcut plăți de 400 de milioane de lei către 46.000 de beneficiari, potrivit datelor Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) din România.
La finalul anului 2020, după mai bine de 12 ani de funcționare, Pilonul II ajunsese la 7,6 milioane de participanți, iar suma care s-a acumulat în tot acest interval de timp și care s-a și multiplicat prin investire era de 15,4 miliarde de euro.
„O bună parte din ei, din păcate, nu sunt participanți, ci moștenitorii lor, pentru că sumele se moștenesc, în cazul decesului. Și au fost dintre participanți cei care s-au pensionat anticipat sau din motrive de invaliditate. Grosul retragerilor încă urmează să vină, probabil că vom vedea un flux semnificativ mărit undeva peste 6 – 7 ani. Să nu uităm că cei mai în vârstă cetățeni care s-au putut înrola în Pilonul II acum 12 ani aveau 45 de ani, calcul care ne arată că în 6 – 7 ani vom avea un flux mărit de pensionați, care va presupune și plăți mai multe”, a explicat Radu Crăciun, președintele APAPR, conform sursei menționate.
Sursă foto: Pixabay