Reziliența sistemului în perioada de criză este determinată atât de calitatea gestionarii fondurilor de pensii, de optimizarea portofoliilor de investiții, cât și de activitatea de reglementare și supraveghere, declară vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Dan Armeanu.
Acesta precizează că pandemia manifestată intens la începutul anului 2020 a determinat închiderea sau reducerea activităților economice cu repercusiuni severe asupra piețelor financiare care au experimentat redirecționarea fondurilor bănești către active de calitate înaltă și volatilitate redusă, sau chiar către numerar. Comparativ cu decembrie 2019, indicii bursieri au cunoscut contracții semnificative (de exemplu BET a scăzut cu 28,4%, Eurostoxx50 cu 25,65%), iar în cazul României (țară cu deficite gemene: fiscal și de cont curent) randamentul titlurilor la 10 ani a crescut cu 50 bps între februarie și martie.
În fața acestor șocuri, atât pe partea de cerere, cât și de ofertă, guvernele și băncile centrale au demarat programe masive de relaxare fiscală și monetară, astfel încât la final de septembrie o mare parte din pierderile aferente trimestrului I au fost recuperate. Astfel, indicele BET a avut o evoluție pozitivă de 18,35% în perioada martie-septembrie, indicele Eurostoxx600 a crescut cu 16,83%, iar randamentul titlurilor de stat ale României a coborât de la 4,56% la 3,7% (randament mai mic, preț mai mare, deci evaluare mai mare).
Fondurile de pensii private din România, cu expunere preponderent locală și regională au reușit să gestioneze eficient criza, astfel încât la finalul trimestrului III 2020 ratele de rentabilitate au fost real pozitive.
Fondurile de pensii Pilon II au înregistrat randamente real pozitive
În luna martie 2020, piețele financiare au fost afectate de corecții masive, ca urmare a pandemiei și reducerii activității economice, astfel încât și rata medie ponderată de rentabilitate a fondurilor de pensii administrate privat a înregistrat niveluri scăzute, a mai precizat vicepreședintele ASF.
Evoluția ulterioară pozitivă a pieței financiare (acțiuni, titluri cu venit fix) după anunțarea și implementarea unor măsuri de sprijinire a economiei a permis recuperarea pierderilor anterioare, astfel încât la finalul lunii septembrie 2020 rata medie ponderată de rentabilitate a depășit nivelul consemnat la începutul anului, fiind de 4,7503%.
Având în vedere că rata medie a inflației pe ultimii 5 ani a fost de 2,42% se poate observa că fondurile de pensii Pilon II au înregistrat randamente real pozitive cu mult peste dobânzile aferente depozitelor bancare.
Dan Armeanu a mai spus că fondurile de pensii facultative cu risc mediu au înregistrat o scădere conjuncturală de scurtă durată în martie și au recuperat integral scăderea, reușind să genereze la final de septembrie o rată medie ponderată de rentabilitate de 4,1255%, peste rata medie a inflației din ultimii 5 ani, participanții beneficiind de randamente real pozitive.
Rata medie de rentabilitate a fondurile de pensii facultative cu risc ridicat a consemnat o evoluție similară de scurtă durată în luna martie, pentru ca ulterior, pe fondul evoluției pozitive a piețelor financiare, să înregistreze o rată medie de rentabilitate situată la un nivel similar cu cel de la începutul anului.
Se observă că în ciuda volatilității ridicate și a ajustărilor de prețuri ale activelor financiare, la sfârșitul trimestrului I și la începutul trimestrului II, fondurile de pensii private au reușit să minimizeze impactul negativ al pandemiei asupra valorii activelor aflate în gestiune și să înregistreze, la final de septembrie, rentabilități real pozitive pentru participanți.
În concluzie, vicepreședintele ASF spune că scăderile de rentabilitate înregistrate în perioada de lockdown au fost conjuncturale, bazate pe sentiment și au fost cu mult mai reduse decât cele înregistrate de piețele financiare, datorită optimizării structurii portofoliilor. Pe măsură ce piețele și-au revenit, fiind influențate de deciziile guvernelor și băncilor centrale, fondurile de pensii au recuperat integral scăderile respective și mai mult, în septembrie, se situează peste valorile înregistrate la începutul anului. În funcție de evoluția crizei sanitare și a posibilității de instituire a unui nou lockdown este posibil ca economia să înregistreze o nouă contracție cu efecte asupra piețelor financiare, inclusiv asupra fondurilor de pensii și de investiții. Astfel, putem asista în lunile următoare la perioade cu volatilități ridicate și scăderi conjuncturale. Cu toate acestea, efectele asupra fondurilor de pensii vor fi limitate datorită diversificării și gestionării prudente a portofoliilor.