Anunțul momentului despre majorarea pensiilor! Marcel Ciolacu a spus clar: Este normal să se mărească
Așadar, președintele PSD a spus că este normal să se mărească pensiile în perioada următoare, deoarece persoanele cu venituri mici şi pensionarii nu pot fi lăsați „să ducă în spinare toată această perioadă complicată”.
„Ca să ieșim din această logică, România nu este singulară în ceea ce se întâmplă acum în lume, şi mai ales în UE. Am văzut şi în Germania, s-au mărit pensiile, nu a fost atât de mare discuţia. Este normal să se mărească pensiile pentru că nu putem lăsa pe cei cu veniturile mici şi pe pensionari, şi nu este o pomană, este un drept al dânşilor, să ducă în spinare toată această perioadă complicată”, a declarat Marcel Ciolacu.
De asemenea, acesta a amintit și de faptul că ne aflăm la al treilea pachet de măsuri economice luat la mai puţin de şase luni de zile.
„Ştim foarte bine că suntem la al treilea pachet de măsuri economice luat la mai puţin de şase luni de zile. Am văzut şi efectele acestor pachete atât sociale cât şi economice, am avut cea mai mare creştere, pe primul trimestru, din UE”, a completat Ciolacu.
Ce spune Klaus Iohannis despre majorarea pensiilor?
La rândul său, Iohannis a spus anterior că în contextul creșterii prețurilor este nevoie să crească atât pensiile, cât și salariile din România, adăugând că pensionarii nu trebuie să plătească singuri pentru creșterea prețurilor și trebuie ajutați să facă față.
„În condițiile în care avem inflație, avem prețuri în creștere peste tot este evident că și pensiile trebuie să crească pentru a da șansa pensionarilor să-și permită un minim necesar. Așa cum cresc salariile atunci când avem creșteri de prețuri, așa trebuie să crească și pensiile.
Este imoral și incorect ca prețul unor crize să fie plătit numai de pensionari. Pensionarii nu au nicio posibilitate să își suplimenteze veniturile la fel ca un om aflat în deplinătatea forțelor. Un om activ își poate schimba job-ul, poate munci suplimentar, dar un pensionar se bazează doar pe ceea ce primește”, a declarat Klaus Iohannis.