Anunțul momentului despre Pfizer! Ce se întâmplă cu cei vaccinați doar cu doze

vaccin Pfizer

Sursă: Dreamstime

Tedros Adhanom Ghebreyes, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), a anunțat public că noua tulpină Omicron ar putea avea o rată mai mare de reinfectare. Acest lucru înseamnă că și persoanele vaccinate sunt în pericol de contaminare cu noua variantă de SARS-CoV-2.

Miercuri, Tedros Adhanom Ghebreyes, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), a informat că există posibilitatea ca noua tulpină sud-africană Covid-19 să aibă o rată mai mare de infectare.

Cu toate acestea, simptome Omicron sunt mai puţin severe decât cele specifice tulpinii Delta, potrivit AFP.

Oamenii vaccinați sau vindecați de Covid-19 riscă să contacteze Omicron

Tedros Adhanom Ghebreyes a explicat că noua tulpină Omicron reprezintă un pericol pentru fiecare. Astfel că până și persoanele care s-au vaccinat și pacienții vindecați de Covid-19 pot contracta noua variantă sud-africană. Totuși, directorul general al OMS a spus că momentan aceasta este doar o posibilitatea, iar cercetările specialiștilor medicali continuă.

„Date preliminare din Africa de Sud indică un risc mai mare de reinfectare cu Omicron a persoanelor vindecate de COVID-19 sau vaccinate, dar sunt necesare mai multe date pentru a trage concluzii mai ferme. Există, de asemenea, unele dovezi că Omicron provoacă simptome mai puţin severe decât Delta, dar din nou este prea devreme pentru a avea o certitudine”, a spus Tedros Adhanom Ghebreyes la Geneva.

Din dorința de a obţine rapid o imagine exactă a caracteristicilor Omicron, Tedros Adhanom Ghebreyes a solicitat tuturor țărilor să contribuie la evaluarea noii tulpini Covid-19 prin transmiterea informațiilor lor către OMS. De asemenea, directorul general al OMS, a recomandat să fie continuate eforturile pentru imunizarea populației și implementarea restricțiilor anti-Covid.

Eficiența vaccinurilor anti-Covid împotriva Omicron

Dr. Soumya Swaminathan, directoarea ştiinţifică a OMS, a explicat că a revenit asupra cercetărilor preliminare publicate recent, care susțin că Omicron reduce eficacitatea vaccinul Pfizer şi BioNTech. Aceasta a cerut prudenţă în interpretarea informațiilor respective.

„Există o mare variaţie în reducerea eficacităţii anticorpilor, care merge de la 4 la 5 ori mai puţin la 40 de ori mai puţin în aceste studii diferite, care se limitează numai la studierea efectului asupra anticorpilor, când ştim că sistemul imunitar este mult mai complex.

Este prematur să se concluzioneze că reducerea activităţii de neutralizare a anticorpilor trebuie să aibă ca rezultat o scădere semnificativă a eficacităţii vaccinurilor”, a spus Dr. Soumya Swaminathan.