Anunțul momentului despre redeschiderea școlilor! Ministrul Educației a spus exact câți elevi se întorc la școală

Sorin Cîmpeanu Ministrul Educației

Ministrul Educației face un anunț extrem de important cu privire la modul în care va fi reluată școala începând cu data de 8 februarie. Sorin Cîmpeanu vorbește despre un grup constituit la nivelul ministerului pe care îl conduce, pentru monitorizarea acţiunilor necesare ca școlile să fie pregătite.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, pregătește redeschiderea școlilor în cele mai bune condiții, începînd cu data de 8 februarie, astfel ca un număr cât mai mare de elevi să poată începe învățământul cu prezență fizică.

El vrea să se asigure că sunt asigurate stocurile de substanţe sanitare, de măşti şi la toate celelalte elemente necesare asigurării protecţiei în şcoli în momentul deschiderii acestora.

Ministrul Educației vrea un grup de monitorizare

Sorin Cîmpeanu, afirmă că 1,4 milioane de elevi din totalul de 2,9 milioane ar putea merge la şcoală din 8 februarie.

„Datele se pot schimba (…) vom vedea fotografia momentului în data de 2 februarie (…) O estimare făcută acum câteva zile era de 1,4 milioane de elevi din cei 2,9 milioane de elevi”, a declarat Cîmpeanu, sâmbătă, la Digi 24.

El a precizat că pentru cei 500.000 de studenţi există un alt regim, fiecare universitate urmând să decidă dacă aceştia vor face cursurile în sistem fizic, online sau hibrid.

„Am constituit un grup de monitorizare a acţiunilor necesare pentru pregătirea şcolilor la nivelul Ministerului Educaţiei.

Raportări cu o cadenţă săptămânală

Acest grup a cerut raportări cu o cadenţă săptămânală cu privire la stocurile de substanţe sanitare, de măşti şi la toate celelalte elemente necesare asigurării protecţiei în şcoli în momentul deschiderii acestora.

În fiecare zi de vineri, din toată ţara există obligativitatea raportării către ministrul Educaţiei a situaţiei până în data de 8 februarie şi după 8 februarie, pentru a putea să ne asigurăm că nu se produc sincope în elementele necesare protecţiei stării de sănătate a celor care vor merge în şcoli.

E vorba, acolo unde rata de infectare e sub 1 la mia de locuitori, de toate şcolile, între 1 şi 3 la mie – de grădiniţe, învăţământ primar şi clase terminale şi să sperăm cât mai puţine zone vor fi în scenariu roşu, acolo unde se deschid cu prezenţă fizică doar grădiniţele şi clasele I – IV”, a adăugat Sorin Cîmpeanu.