Medicii demontează miturile legate de vaccinarea anti-COVID a femeilor însărcinate. Când este momentul optim pentru vaccinare
Medicii vin cu explicații pentru femeile însărcinate cărora le este frică de vaccinare, cât și pentru femeile care alăptează. Aceștia spune că vaccinarea împotriva coronavirusului este recomandată și protejează și nou-născutul.
Profesorul doctor Simona Vlădăreanu a explicat, la Antena 3, motivul pentru care vaccinarea este recomandată la femeile însărcinate.
„Categoric există indicaţie de vaccinare anti-COVID atât a gravidei, cât şi după naştere, pe durata alăptării, dacă nu s-a vaccinat până atunci. Mă refer în special la cele două seruri, Pfizer şi Moderna, făcute după o tehnologie revoluţionară, deci nu e o tehnologie nouă care trebuie dovedită acum. Această moleculă ARN mesager e eliminată şi nu trece nici în lapte, nici în tubul digestiv al nou-născutului.”, spune medicul.
Când este momentul potrivit pentru vaccinarea femeilor însărcinate
Aceasta a mai precizat momentul optim pentru vaccinarea femeilor însărcinate, subliniind că femeile trebuie să primească informații cu acuratețe de la specialiști.
”Momentul optim de vaccinare al gravidei este trimestrul II către trimestrul III al sarcinii, pentru că după cele două doze de vaccin e nevoie de timp pentru a obţine un titru de anticorpi protectori. Femeia trebuie să primească informaţii cu acurateţe de la specialişti, să nu lăsăm toţi habarniştii să-şi dea cu părerea.
În ţările civilizate, doar experţii în domeniul medical au păreri, nu putem să privim în stânga şi dreapta la fiecare care îşi dă cu părerea, ştim că asta este o caracteristică unică a acestui popor”, a explicat prof. dr. Simona Vlădăreanu, medic neonatolog, miercuri, la Antena 3.
Vaccinul nu afectează sarcina și nici fertilitatea
Pe lângă temerile femeilor însărcinate cu privire la vaccin, mai există și temerile femeilor care cred că vaccinul anti-COVID afectează fertilitatea. Prof. dr. Radu Vlădăreanu, preşedintele Societăţii de Obstetrică şi Ginecologie din România, a explicat că informațiile potrivit cărora vaccinul afectează fertilitatea sunt false.
„”Mitul că vaccinul anti-COVID ar afecta fertilitatea a apărut acum un an, când cineva a făcut o mică constatare, infimă. Dar este vorba de o logică fracturată. E o logică fracturată: ca şi cum ai spune cartoful e cât portocala, deci sucul de cartofi are acelaşi gust la sucul de portocală”, explică medicul ginecolog.