Anunțul momentului despre producătorul Pfizer/BioNTech. Totată lumea trebuie să știe. Un laborator care a testat vaccinul produs de Pfizer, a fost acuzat că a prezentat „date falsificate”. Despre ce este vorba?
Un articol publicat de British Medical Journal arată că un fost angajat al laboratorului Ventavia a acuzat grupul din Texas că a prezentat date eronate în testele clinice realizate asupra vaccinului anti-Covid19 dezvoltat de Pfizer/BioNTech.
Mai exact, sursa citată precizează că testele de eficacitate au conținut „date falsificate” și „întârziate în monitorizarea efectelor secundare”, relatează AFP.
Este vorba despre Ventavia, care a fost un subcontractant al Pfizer responsabil cu realizarea unei mici părți din testele clinice ale vaccinului său anti-Covid 19. Ventavia a avut un rol destul de mic asuprat testelor privind vaccinul împotriva noului coronavirus.
Mai exact, grupul a efectual teste pe o mie de persoane, în timp ce vaccinul a fost evaluat, în total, pe aproximativ 44.000 de oameni din întreaga lume. Toate studiile realizate în ultimul an, care demonstrează o eficacitate deosebit de ridicată, sunt cele care au dus la autorizarea vaccinului în multe țări, precum Statele Unite și țările Uniunii Europene.
Cum erau depozitate, de fapt, vaccinurile
În ceea ce îl privește pe angajatul citat de British Medical Journal, pe numele său Ventavia Brook Jackson, acesta susține că situația nu este chiar așa cum o prezintă Pfizer. Mai exact, aceasta susține că a fost martoră în fața multor încălcări ale normelor.
Ea acuză în special Ventavia că a compromis alocarea în dublu-orb a vaccinului prin etichetarea lui necorespunzătoare, în contextul în care această procedură este esențială pentru evaluarea eficacității unui tratament în comparație cu un placebo întrucât asigură că nici pacienții, nici îngrijitorii nu știu dacă este una sau alta.
În același timp, denunțătorul a lucrat la studii timp de două săptămâni în timpul testelor de vaccin Pfizer/BioNTech, înainte de a fi concediat, iar printre alte nereguli sesizate de Jackson se numără inclusiv faptul că vaccinurile nu au fost depozitate la temperatura.
Fosta angajată povestește că a informat toate autoritățile sanitare din SUA, inclusiv FDA, despre care a spus că a luat notă de raportul ei, dar nu a dat curs.
FDA a fost ulterior contactată de AFP pentru a comenta subiectul, însă s-a abținut să comenteze. Pe de altă parte, FDA și-a asigurat „încrederea deplină în datele care au condus să susțină autorizarea vaccinului Pfizer / BioNTech”.
Potrivit unei alte surse citate de BMJ, de aceasta dată anonimă, Pfizer a respins un audit al Ventavia, odată informată de „probleme” ivite în derularea testelor. De menționat este faptul că mici Pfizer, dar nici Ventavia nu au răspuns imediat când li s-a solicitat poziția privind acuzațiile formulate de Ventavia Brook Jackson.