Premierul Ludovic Orban a vorbit miercuri despre măsurile pe care le va adopta Guvernul pentru a susține populația, care se confruntă cu condiții dificile economice, ca urmare a crizei cauzate de epidemia COVID -19.
Conform datelor din acest moment pe care le are Guvernul, ”există aproape 600.000 de oameni în șomaj tehnic și 300.000 în cazul cărora a fost încetat contractul de muncă”, a precizat Premierul.
”Măsuri active de sprijin”
”De asemenea, avem 300 – 350 de mii de români întorși în țară, care își vor căuta un loc de muncă. În consecință, Guvernul va adopta măsuri active pentru a sprijini angajarea acestor persoane”, a arătat Ludovic Orban.
Astfel, vom oferi până la 30% din salariul brut pentru companiile care angajează pentru cel puțin 3 luni cetățeni aflați în această perioadă în căutarea unui loc de muncă, a explicat șeful Guvernului.
În plus, vor fi dezvoltate instrumente mult mai generoase pentru angajarea celor care își găsesc mai greu de muncă: un procent mai mare din salariul brut, pe o perioadă mai mare, pentru cei fără experiență sau care se apropie de vârsta pensionării, precizează Premierul.
”Vom adopta un act normativ și pentru susținerea zilierilor”, a mai spus miercuri Ludovic Orban, la Guvern.
În context, numărul românilor care au contractele de muncă încetate sau suspendate se apropie de un milion, potrivit celor mai recente date de la Ministerul Muncii.
Cele mai afectate industrii
Asfel, luni erau 578.789 de contracte de muncă suspendate și 374.183 de contracte încetate.
În cazul celor care au intrat în șomaj tehnic, cei mai mulți angajați sunt din industria prelucrătoare (154.639), comerțul cu amănuntul și repararea autovehiculelor și motocicletelor (96.995) și hoteluri și restaurante (96.218).
Lunea trecută, numărul românilor aflați în șomaj tehnic era aproape dublu – 908.346.
În ceea ce privește contractele de muncă încetate, cele mai multe sunt în domeniile comerț cu amănuntul și repararea autovehiculelor și motocicletelor (66.992), industria prelucrătoare (65.706) și construcții (54.226).
În urmă cu o săptămână, bilanțul Ministerului Muncii arăta 337.593 de contracte suspendate.