O dau la pace?! Anunțul momentului în plin război. Vestea venită direct de la ONU
Șeful ONU a anunțat că au fost făcute progrese în ceea ce privește exporturile de cereale ucrainene, după negocierile purtate în Turcia între Rusia, Ucraina și ONU.
Ministrul turc al Apărării a anunțat că acordul include controale comune pentru verificarea cerealelor în porturi, în timp ce țara se va ocupa de siguranța rutelor de transport pe Marea Neagră.
Turcia a mai anunțat că va înființa un centru de coordonare cu Ucraina, Rusia și ONU pentru exporturile de cereale.
În ceea ce privește acordul, el va urma să fie semnat în cursul săptămânii viitoare, atunci când delegația ucraineană și rusă se vor întâlni din nou.
Guvernul turc colaborează de săptămâni întregi cu ONU pentru a negocia un acord, după ce invazia rusă în Ucraina, la 24 februarie, a dus la o creștere majoră a prețurilor la cereale, uleiuri alimentare, combustibil și îngrășăminte, precum și la probleme majore legate de lanțul de aprovizionare în întreaga lume.
Este nevoie de stabilitate
O mare parte din grânele importate de țările în curs de dezvoltare provin din Ucraina, dar, de la invazie, porturile din Marea Neagră ale țării au fost blocate de Rusia, inclusiv centrul crucial Odesa.
„Într-o lume întunecată de crize globale, astăzi, în sfârșit, avem o rază de speranță”, a declarat Guterres, informând corespondenții la sediul ONU din New York. „O rază de speranță pentru a ușura suferința umană și a atenua foametea în întreaga lume. O rază de speranță pentru a sprijini țările în curs de dezvoltare și persoanele cele mai vulnerabile. O rază de speranță pentru a aduce o măsură de stabilitate atât de necesară sistemului alimentar global.”
Șeful ONU a declarat că instituția a fost reprezentată la negocierile de la Istanbul de Martin Griffiths, șeful Departamentului pentru Afaceri Umanitare, și de Rebeca Grynspan, șefa Agenției ONU pentru Comerț și Dezvoltare, UNCTAD.
„De când a început războiul, am subliniat importanța ca produsele alimentare ucrainene și alimentele și îngrășămintele rusești să fie pe deplin disponibile pe piețele mondiale”, a declarat șeful ONU.
Un acord pentru întreaga lume
„În cele din urmă, scopul tuturor părților nu este doar un acord între Federația Rusă și Ucraina, ci un acord pentru întreaga lume.”
El a mulțumit Turciei pentru „eforturile remarcabile” de convocare a discuțiilor și i-a salutat pe toți participanții pentru munca lor „în vederea asigurării unui acord pentru umanitatea noastră comună”.
„Astăzi este un pas important și substanțial. Un pas pe drumul către un acord cuprinzător. De asemenea, trebuie să facem mai mult pentru oamenii care se luptă și pentru țările în curs de dezvoltare care sunt lovite de o criză alimentară, energetică și financiară care nu a fost provocată de ei.”
El a reamintit că războiul din Ucraina continuă, dar „veștile pline de speranță” de la discuțiile de la Istanbul „arată importanța dialogului”.
Răspunzând la întrebările reporterilor, secretarul general a declarat că speră ca prima întâlnire de la Istanbul să conducă la o alta, „foarte curând”, eventual săptămâna viitoare, se arată pe site-ul oficial al ONU.
„Aceasta este, desigur, o veste foarte bună”
Întrebat despre posibilitatea mai largă de a se ajunge la un acord de pace între Rusia și Ucraina pentru a pune capăt luptelor, Antonio Guterres a spus că mai este încă un „drum lung de parcurs”, deși evoluțiile de miercuri au fost un semn extrem de încurajator.
„Nu cred în perspectiva imediată a unui acord de pace. Cred că, în orice caz, asta demonstrează că părțile sunt capabile să poarte un dialog constructiv. Și aceasta este, desigur, o veste foarte bună”, a declarat Secretarul General al ONU.
Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba a precizat că mai întâi trebuie să fie rezolvată problema încrederii în Federația Rusă.
„Pentru fi siguri, ar trebui să rezolvăm problema neîncrederii în Rusia, pentru că niciunul dintre noi, niciunul dintre participanții la aceste discuții, nu poate avea încredere în Rusia”, a spus acesta.