Numeroși utilizatori WhatsApp ar putea să se afle în imposibilitatea de a mai folosi popularul serviciu de mesagerie instantanee (IM), după ce alte două dispozitive vor deveni, luna viitoare, complet incompatibile, scrie Chroniclelive.

Unii utilizatori de iPhone ar putea fi forțați să își actualizeze dispozitivele, dacă doresc să continue să folosească aplicația, proprietarii Meta confirmând că vor renunța la suportul pentru orice iPhone care nu poate rula iOS 12.

Veste proastă pentru tilizatorii WhatsApp care au un iPhone 5

Este o veste proastă pentru utilizatorii WhatsApp care au un iPhone 5. Tabloidul ”The Express” scrie că aceste dispozitive foarte vechi nu vor mai rula, de luna viitoare, popularul program, devenind complet incompatibile cu cerințele serviciului IM.

Schimbarea a fost observată inițial de echipa de la WABetainfo, care dezvăluie frecvent cele mai recente modificări care vin în aplicație, mai arată Chroniclelive.

Mesaje de alertă

Se pare că platformele incompatibile primesc deja alerte de genul: „Faceți actualizări la cea mai recentă versiune de iOS pentru a continua să utilizați WhatsApp. WhatsApp nu va mai accepta această versiune de iOS după data de 24 octombrie 2022”.

Pe lângă distribuirea acestui mesaj, WhatsApp și-a actualizat și pagina de asistență online, în care se menționează: „În prezent, oferim asistență și recomandăm utilizarea următoarelor dispozitive: Android care rulează OS 4.1 și mai nou, iPhone care rulează iOS 12”.

De ce Meta și WhatsApp fac aceste schimbări

De-a lungul anilor, a devenit ceva obișnuit ca firma de mesagerie să renunțe la suportul pentru dispozitivele mai vechi, compania susținând că trebuie să se concentreze pe upgrade-uri pentru majoritatea utilizatorilor.

Odată cu trecerea timpului, modelele mai vechi sunt utilizate mai rar și, prin urmare, este logic să nu mai fie actualizate.

2022 își ia adio de la dispozitivele care au software iOS 10 și iOS 11

WhatsApp ia în considerare dispozitivele pe care trebuie să le spijine an de an. Anul 2022 este cel în care își va lua rămas bun de la cele care au software iOS 10 și iOS 11.

„Dispozitivele și software-ul se schimbă des, așa că revizuim în mod regulat sistemele de operare pe care le sprijinim cu actualizări”, subliniază WhatsApp.

„Ca și alte companii de tehnologie, ne uităm care dintre dispozitive și software-uri sunt mai vechi și câte persoane le mai folosesc. De asemenea, este posibil ca aceste dispozitive să nu aibă cele mai recente actualizări de securitate sau nu dispun de funcționalitatea necesară pentru a rula WhatsApp”, arată WhatsApp.