Vești bune pentru cei care stau la bloc în Sectorul 1 al Capitalei. Un nou program va fi extins. Anunțul a fost făcut de Primăria Sectorului 1. Potrivit sursei citate, programul pilot “Termoficare de la Soare” va fi extins de la 400 la 2.400 de apartamente din toate cartierele.

Menționăm faptul că proiectul prevede încălzirea locuințelor racordate la Termoenergetica în sezonul rece și furnizarea de apă caldă menajeră pe toata perioada anului prin intermediul pompelor de căldură și a panourilor fotovoltaice. Referitor la fonduri, acesta va fi finanțat din bugetul primăriei, au declarat pentru G4Media oficialii instituției.

Astfel, dacă până acum erau vizate doar blocurile din cartierul Aviației cu un total de 400 de apartamente pentru care s-au încheiat înscrierile în programul pilot în data de 10 ianuarie 2022,  de acum, programul va fi extins pentru alte 2.000 de apartamente din celelalte cinci zone ale Sectorului 1, mai exact câte 400 de apartamente pentru fiecare zonă.

Sursa citată mai precizează că în următorii doi ani, adică în perioada 2023-2024, proiectul va fi continuat prin intermediul unui program multianual de montare a panourilor fotovoltaice și a pompelor de căldură în blocurile din Sectorul 1. Astfel, primăria estimează că în anul 2023 alte 8.000 de apartamente din Sectorul 1 vor beneficia de acest sistem ultramodern de încălzire a locuinței, iar în anul 2024 încă 10.000 de apartamente.

Cum se pot înscrie cei interesați

Conform surselor citate în program pot fi incluse doar blocurile din Sectorul 1 care sunt reabilitate termic. În același timp, asociațiile de proprietari de la blocurile din Sectorul 1 reabilitate termic care sunt interesate de proiect și care își doresc să beneficieze de acest sistem ultramodern de încălzire se vor putea înscrie în program începând de miercuri, 6 aprilie 2022.

Primăria Sectorului 1 precizează că înscrierea se poate realiza pe adresa de e-mail registratură@primarias1.ro, ori la sediul Primăriei Sectorului 1 din Bulevardul Banu Manta nr. 9 sau completând formularul online care este disponibil la următorul link: https://forms.gle/7WmtVL4LybXq1XDG6.

Aceași sursă mai precizează și faptul că un alt criteriu de selectare a blocurilor îl constituie temperatura medie a agentului termic livrat, precum și numărul de apartamente debranșate de la Termoenergetica SA.

Criteriile care trebuie respectate

Astfel, pe baza acestor criterii, specialiștii Primăriei Sectorului 1 vor selecta 2.000 de apartamente (câte 400 în fiecare zonă) care vor intra în acest an în programul pilot “Termoficare de la Soare”, și care se vor adăuga celor 400 de apartamente din Cartierul Aviației (Zona 1).

Referitor la contribuția cetățenilor,  aceasta este de maximum 1.500 de lei/apartament. Astfel, pentru asigurarea energiei termice pentru o scară de bloc de 10 etaje, cu 40 de apartamente prin intermediul panourilor fotovoltaice și a pompelor de căldură, costul estimat este de aproximativ 600.000 de lei, asigurând o capacitate fotovoltaică instalată de 20 kWp cu o producție medie anuală de aproximativ 24 MWh și pompe de căldură care pot genera, în medie, 60 kW de energie termică și pot asigura în totalitate necesarul pentru acel imobil.

Costul estimat pentru fiecare apartament este de 15.000 de lei, din care Primăria Sectorului 1 va asigura 90%, mai informează sursele citate.